Depresia de Sărbători: cum o poţi depăşi

Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de a dărui şi de a primi cadouri, însă, pentru unele persoane, pot fi un prilej de tristeţe, mai ales pentru cele singure, dar şi pentru cele care se confruntă cu stări depresive.
Romania TV
27 dec. 2016, 11:26
Depresia de Sărbători: cum o poţi depăşi

Singuratatea: incompatibilă cu Sărbătorile

Potrivit psihologului Camilo Zacchia, citat de passeportsante.net, sărbătorile sunt un moment în care aspectul social și familial este omniprezent. Aceasta este perioada în care se acordă o mare importanță familiei și prietenilor.

Când nu ai familie sau prieteni care să-şi petreacă sărbătorile cu tine, atunci apar anxietatea și depresia.

Pentru a rupe izolarea, nu refuza, de exemplu, să mergi la petrecerea de Crăciun oferită de compania la care lucrezi. Alege activităţi care te relaxează, fă lucruri care îţi fac plăcere şi de care nu ai timp în restul anului.

Dacă ai în jurul tău persoane cu tendinţe depresive, nu le lăsa singure, stai de vorbă cu ele, include-le în activităţie destinate Sărbătorilor.

Persoanele care ştiu că au astfel de sensibilităţi legate de perioada Sărbătorilor este bine să facă plimbări în aer liber, care le sunt de ajutor. La îmbunătăţirea stării de spirit ajută şi sportul, cât şi odihna suficientă.

Citeşte şi  Aceste plante alungă depresia imediat

Bilanţul de sfârşit de an te poate face mai depresiv

Perioada Sărbătorilor coincide şi cu momentul în care ne facem bilanţul anului în curs. Iar acest moment poate să fie unul care să creeze frustrare pentru foarte mulţi dintre noi, din cauză că nu au reuşit să ducă la îndeplinire ceea ce şi-au propus la începutul anului. De aceea apar stări de frustrare, sentimente de vinovăţie, nemulţumire.

Depresia, cauzată şi de amintiri din copilărie

Cei care descriu un sentiment de depresie de Sărbători au şi regrete, evocă amintiri din copilărie, scot la suprafaţă răni vechi, ceea ce-i face să se simtă mai trişti.

Dacă te regăseşti într-o astfel de situaţie, nu ezita să vorbeşti despre problemele tale! Este un prim pas care te va scoate din starea de supărare.

Află ce remedii naturiste alungă depresia 

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
De ce n-a acceptat Victor Piţurcă să mai fie expert TV la Cupa Mondială! A anunţat echipele care joacă finala
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Facultățile care îți pot aduce un salariu peste medie după absolvire. Domeniile cu cele mai bune perspective până în 2030
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?