Boc: Opoziţia demonstrează că este ruptă de realitate

Premierul Emil Boc a comentat iniţiativa USL de a demara procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta a vorbit despre îngheţarea pensiilor.
Romania TV
16 nov. 2011, 21:08
Boc: Opoziţia demonstrează că este ruptă de realitate

Emil Boc spune că iniţiativa USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este o măsură populistă ieftină, care demonstrează că opoziţia este ruptă de realitate.

„Iniţiativa social-liberală este absolut demagogică, iresponsabilă şi demonstrează că, după doi ani de criză, opoziţia nu a înţeles ce a făcut în 2008 şi în ce lume trăim în 2011”, a spus Boc, explicând că preşedintele a exprimat doar o realitate, iar Curtea Constituţională permite şefului statului să îşi exprime punctul de vedere în probleme de interes major.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC anunţă, într-o declaraţie de presă, că, în urma declaraţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru această categorie de români. Planul PSD pentru eliminarea CASS și sursa banilor
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România