Consiliul European a aprobat prelungirea controalelor la frontierele a cinci ţări din Schengen

Statele membre ale Uniunii Europene au confirmat marți prelungirea cu încă trei luni a controalelor la frontierele a cinci țări din spațiul Schengen. 
Romania TV
07 feb. 2017, 13:47
Consiliul European a aprobat prelungirea controalelor la frontierele a cinci ţări din Schengen

Germania, Austria, Danemarca, Suedia și Norvegia pot, astfel, continua să efectueze controale la granițele lor până la 11 mai.

Comisia Europeană dăduse undă verde în ianuarie acestei noi derogări de la libera circulație. Era însă nevoie și de acordul Consiliului UE, din care fac parte statele membre.

Executivul european a acceptat pentru prima dată prelungirea acestei măsuri în mai 2016, în condițiile în care cele cinci țări sunt destinațiile principale ale migranților veniți din Grecia.

La acel moment, oficialii europeni au subliniat că măsura are un caracter excepțional justificat de laxitatea granițelor externe ale UE și au estimat că aceste controale vor dispărea până în decembrie 2016. Termenul nu a putut fi respectat, subliniază AFP.

Citeşte şi Ministrul irlandez al afacerilor europene: Susţinem dorinţa României de a accede la spaţiul Schengen

Derogările excepționale vizează doar anumite puncte de trecere a frontierei din cele cinci state.

De exemplu, în cazul Austriei este vorba despre zonele de la granița cu Ungaria și de la cea cu Slovenia. Pentru Germania, controalele vizează frontiera terestră cu Austria.

Berlinul și-a anunțat deja intenția ca în viitor să își motiveze controalele la frontieră cu argumente ce nu țin de migrație, ci de amenințarea teroristă, așa cum procedează și Franța.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Denis Popescu concurează la Roma şi peste două zile are examenul de licenţă: „Dimineaţa învăţ, seara învăţ, dar mai am o săptămână şi termin!”. Video
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?