Configuraţia Curţii Constituţionale: PSD are trei judecători, PNL – doi, UDMR – unul, Iohannis – unul şi Băsescu – doi

Este greu de anticipat decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, dacă se încearcă un calcul în funcţie de configuraţia Curţii Constituţionale. Niciun partid sau forţă politică nu deţine majoritatea voturilor necesare,potrivit unei analize News.ro: PSD are trei judecători numiţi, incusiv preşedintele CCR, PNL are doi judecători, UDMR are un judecător, preşedintele Klaus Iohannis a numit şi el un judecător, în vreme ce doi magistraţi ai Curţii sunt de pe vremea fostului şef al statului Traian Băsescu.
Romania TV
08 feb. 2017, 06:28
Configuraţia Curţii Constituţionale: PSD are trei judecători, PNL - doi, UDMR - unul, Iohannis - unul şi Băsescu - doi

Judecătorii Curţii nu au mai judecat în perioada recentă conflicte juridice de natură constituţională între instituţiile statului, ele fiind supuse mai degrabă interpretării unei situaţii prin prisma legislaţiei şi nu a legii în sine.

Social-democraţii au reuşit să impună nu mai puţin de trei judecători la Curtea Constituţională în ultimii ani. De asemenea, PSD deţine şi preşedinţia CCR prin Valer Dorneanu, fost deputat social-democrat, numit de Camera Deputaţilor în 2013. Un alt judecător numit de majoritatea PSD este Maya Teodoroiu, votată de Senat în 2015, după demisia de la CCR a lui Toni Greblă în urma acuzaţiilor de corupţie. Cel de-al treilea judecător care a ajuns la Curte cu susţinerea PSD este Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR şi PSD, numit şi el de Camera Deputaţilor în 2016.

Odată cu reînnoirea Curţii Constituţionale, în vara lui 2016, liberalii au pierdut unul dintre cei trei judecători pe care îi numiseră de-a lungul timpului. Astfel, cei doi judecători constituţionali susţinuţi de PNL şi care au rămas în funcţie sunt Ştefan Minea, profesor de drept constituţional la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, numit de PDL în 2010, şi Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei în perioada USL, numită în 2013.

UDMR şi-a păstrat locul la Curtea Constituţională lăsat liber în 2016 de Valentin-Zoltán Puskás, căruia i-a expirat mandatul. În schimbul sprijinului acordat social-democraţilor pentru numirea lui Marian Enache, maghiarii au primit voturile PSD pentru impunerea lui Attila Varga ca judecător constituţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut şi el prima nominalizare de judecător al Curţii Constituţionale în vara lui 2016 în persoana Liviei Stanciu, fosta preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Doi dintre judecătorii CCR au rămas de pe vremea lui Traian Băsescu: Petre Lăzăroiu, numit în 2010, şi Daniel Morar, fostul procuror-şef DNA, numit în 2013.

Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, iar deciziile se iau cu majoritatea de minimum cinci voturi. De nenumărate ori, mai ales în situaţii sensibile în care CCR a avut de arbitrat conflicte între puterile statului sau a avut pe masă dosare sensibile, au existat acuzaţii referitoare la faptul că voturile judecătorilor ar fi reflectat opţiunea taberei politice care i-a promovat.

Curtea Constituţională se reuneşte miercuri, de la ora 11.00, pentru a dezbate sesizările făcute de CSM şi de Klaus Iohannis pe tema OUG care modifică legile penale, în care a fost invocat un conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern. Sesizările se referă în principal la forma în care a fost emisă OUG, şi nu la prevederile ei punctuale.

Citeşte şi: Curtea Constituţională dezbate sesizările preşedintelui Klaus Iohannis şi CSM pe OUG 13

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cât costă 20 de secunde de publicitate pe Antena 1 în perioada Campionatului Mondial! Comparaţia cu alte ţări şi cu meciurile României la Euro 2024
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
Cum poate să ardă o casă complet în mai puțin de o oră. Materialele de construcție care fac diferența în caz de incendiu
Adevarul
Un premier care a „sabotat implementarea planurilor NATO”?
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ștefan este tânărul șofer de TIR care și-a pierdut viața pe o autostradă din Cehia, alături de un coleg de breaslă: „Vei rămâne mereu în inimile noastre”
iamsport.ro
Nu l-au lăudat pe Nicolae Ceaușescu și au plătit scump! Primă absurdă pentru calificarea la Mondialul din 1970: ”Puteai să faci vreun gest nasol?”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți