CNAIR anunţă că durata de realizare a expertizei tehnice pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie este estimată la cinci luni

Expertiza tehnică pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie ar putea fi gata în trimestrul al treilea al acestui an, în condiţiile în care durata de realizare a acesteia este estimată la cinci luni, iar licitaţia de achiziţie a fost demarată în regim de urgenţă, potrivit unui răspuns transmis, la solicitarea News.ro, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Alina Costache
08 feb. 2017, 07:20
CNAIR anunţă că durata de realizare a expertizei tehnice pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie este estimată la cinci luni

CNAIR a anunţat recent că a demarat în regim de urgenţă procedura pentru achiziţia serviciilor de realizare a expertizei tehnice a întregului lot 3, inclusiv pentru punctele de interes de la dealul Bucium, unde există alunecări de teren, şi viaductul Aciliu, unde există informaţii neoficiale că ar fi apărut fisuri.

Compania a mai lansat şi anul trecut o licitaţie în acest sens, care a fost anulată, după ce nu s-a prezentat decât o singură companie.

„Se estimează ca, în condiţii normale, expertiza tehnică să fie finalizată în trimestrul 3 al anului 2017, având în vedere că durata de realizare a acesteia este estimată pentru o perioadă de 5 luni”, se arată în răspunsul trimis de CNAIR.

În ultimele luni au apărut probleme pe lotul 3 legate de lăsarea asfaltului în anumite zone şi apariţia unor denivelări pe şosea.

În ianuarie, CNAIR a impus restricţii de circulaţie, ridicate între timp, între Sălişte şi Sebeş, din cauza apariţiei unor denivelări.

După finalizarea expertizei tehnice, CNAIR va organiza o noua licitaţie pentru încheierea unui contract de lucrări, proiectare şi execuţie, pentru consolidarea lotului 3.

În plus, CNAIR va lua măsuri pentru recuperarea costurilor rezultate ca urmare a remedierii lucrărilor neconforme, precum şi a finalizării lucrărilor de consolidare.

CNAIR a executat garanţia de bună execuţie stabilită în contractul încheiat cu firma italiană care a construit lotul 3, Salini Impregilo, în valoare de 60,5 milioane lei.

Cei 22 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, numită „autostrada scufundată” din cauza problemelor grave de structură din trecut, au fost redeschişi traficului în octombrie 2016.

Consolidarea acestui lot, demarată în aprilie 2016, a fost prima lucrare executată în regie proprie de către CNAIR.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta la acel moment, candidat pentru funcţia de preşedinte al statului.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

Contractul dintre fosta CNADNR şi grupul italian Impregilo, care a devenit ulterior Salini Impregilo, în vederea construirii celor 22 de kilometri ai lotului 3, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016.

Citeşte şi Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, câştigat de italienii de la Spea Ingegneria Europe

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Conducerea Romsilva, convocată de urgență la Ministerul Mediului. Contracte de peste 28 de milioane de lei, atribuite fără publicare
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat