Klaus Iohannis a discutat cu negociatorul şef al UE pentru Brexit despre protejarea drepturilor românilor aflaţi în Regatul Unit

Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, cu care a discutat despre protejarea drepturilor românilor aflați în Regatul Unit.
Romania TV
16 feb. 2017, 15:58
Klaus Iohannis a discutat cu negociatorul şef al UE pentru Brexit despre protejarea drepturilor românilor aflaţi în Regatul Unit

„În cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a subliniat că România are ca principală prioritate faptul ca prevederile Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Regatul Unit. Astfel, aceștia ar trebui să beneficieze de drepturile deja dobândite și ulterior Brexit-ului”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, șeful statului a exprimat aprecierea față de maniera în care Comisia Europeană cooperează cu statele membre în dosarul referitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Președintele României a insistat asupra importanței negocierii cât mai curând posibil a acestor aspecte legate de drepturile cetățenilor Uniunii Europene aflați în Marea Britanie. De asemenea, șeful statului a precizat că este necesar să se abordeze în prima fază a negocierilor și chestiunile financiare implicate de retragerea Marii Britanii din UE”, se mai precizează în comunicatul citat.

Șeful statului a subliniat și importanța deosebită a prezervării unității celor 27 de state membre ale Uniunii în negocierile privind Brexit-ul. Totodată, președintele Klaus Iohannis a menționat că România susține continuarea unei cooperări strânse a Uniunii Europene cu Marea Britanie în domeniile de interes comun și după retragerea acesteia din Uniune.

La rândul său, Michel Barnier a făcut o prezentare a stadiului pregătirilor pentru începerea negocierilor cu Regatul Unit al Marii Britanii. În context, au fost prezentate etapele și calendarul procesului, precum și strategia avută în vedere pentru desfășurarea negocierilor.

Negociatorul șef al Uniunii pentru Brexit a subliniat rolul important pe care România îl va avea în acest proces, ca stat care va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, perioadă în care este de așteptat să aibă loc ieșirea Marii Britanii din UE.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Cum se simte Rică Răducanu după ce a ajuns în stare gravă la spital: ”Am avut ghinion”
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Cum depui contestație la Bacalaureat. Cum se recorectează lucrările scrise și ce se întâmplă dacă diferența dintre note este mai mare de 1,5 puncte
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Declin total! Fostul jucător de la FCSB a semnat cu o echipă din Liga 3
MediaFlux
Armata Română, campanie uriașă de recrutări! Se caută mii de soldați și gradați profesioniști. Care sunt condițiile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?