Grindeanu: Ministerul Sănătăţii a fost notificat pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură. Reacţia lui Vlad Voiculescu

Sorin Grindeanu a declarat, marţi, în urma vizitei de lucru pe care a făcut-o la Ministerul Sănătăţii, că acesta a fost notificat în prima lună a anului trecut despre lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură, fiind ”cel mai grav” aspect ce ţine de activitatea acestui minister, precizând că acum s-au demarat toate procedurile astfel încât tot ceea ce a fost semnalat să fie remediat. În replică, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că să spună că el nu a luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor ”întrece orice limită a nesimţirii şi a ridicolului, chiar şi pentru acest guvern”.
Iulian Tudor
21 feb. 2017, 12:46
Grindeanu: Ministerul Sănătăţii a fost notificat pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură. Reacţia lui Vlad Voiculescu

„Am discutat despre priorităţile pe care le are Ministerul Sănătăţii în continuare, despre ceea ce avem de făcut conform programului de guvernare, despre situaţia pe care a găsit-o domnul ministru aici, despre soluţiile pe care le are pe diverse componente, despre investiţii, despre ceea ce înseamnă acordurile cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, astfel încât aceste sume, investiţii, bugetul – care e mai mare decât anul trecut pe domeniul sănătăţii – să fie folosite conform priorităţilor pe care noi le-am prevăzut în programul de guvernare”, a declarat premierul Sorin Grindeanu la finalul vizitei de lucru de la Ministerul Sănătăţii, potrivit news.ro.

El a precizat că priorităţiile în domeniul sănătăţii sunt investiţiile, arătând că „lucrurile sunt complicate” la Ministerul Sănătăţii şi trebuie rezolvate urgent.

„Vorbim de acel acord cu Banca Mondială de 250 de milioane care este extrem de important pentru noi, spitalele regionale prinse în programul de guvernare şi, în primul rând, vorbim de cele 3 din acordul cu Banca Mondială şi bineînţeles tot ceea ce înseamnă problema cealalată – problema medicamentelor – mi s-a prezenat în mare. Lucrurile nu sunt foarte simple la Ministerul Sănătăţii şi trenează de un an de zile anumite probleme care trebuie urgent rezolvate”, a precizat Grindeanu.

Întrebat despre problemele pe care le-a găsit ministrul Florin Bodog când a preluat portofoliul de la Sănătate, şeful Executivului a răspuns că acestea sunt multe, dar cea mai gravă situaţie o reprezină faptul că Ministerul a fost notificat în prima lună a anului trecut despre lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură.

„Probleme nerezolvate sunt multe. Vă dau un exemplu – lipsa anumitor medicamente. Ministerul Sănătăţii a fost notificat în ianuarie anul trecut pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură. S-au demarat acum toate procedurile astfel încât tot ce a semnalat presa pe anumite componente să fie remediat. Mi se pare cea mai gravă situaţie”, a punctat premierul.

De asemenea, el a fost întrebat despre reducerea preţurilor la medicamente cu 35% într-o singură tranşă şi dacă nu ar fi o soluţie mai bună scăderea lor treptat.

„Ştiu problema, am urmărit-o. A fost dezbatere publică. În urmă cu o săptămâna sau cu zece zile. Preţurile vor fi hotărâte şi conform a ceea ce noi ne-am propus, dar şi acord şi cu producătorii şi cu asociaţiile de pacienţi. Eu ştiu că la acea dezbatere publică au fost prezente inclusiv asociaţiile de pacienţi. În perioada imediat următoare ministrul, Ministerul vor veni cu o soluţie . De ce nu treptat redus preţul? Eu subliniez că tot ceea ce va hotărî Ministerul Sănătăţii va fi şi în acord şi cu asociaţiile de pacienţi şi cu producătorii. Noi nu vrem să ajungem în situaţia în care pe anumite componente să avem distorsiuni în piaţă. Asta va fi o chestiune care, pe termen scurt, să venim cu soluţii prin dialog”, a punctat premierul.

S-a discutat şi despre sporurile din Sănătate care vor fi tăiate, lucru care îi nemulţumeşte pe medici, premierul afirmând că toate aceste probleme vor fi rezolvate prin Legea salarizării unitare.

„Am discutat şi despre salarizare cu domnul ministru, mi-a prezentat situaţia. Toate aceste distorsiuni nu sunt doar în Sănătate. Şi la Educaţie avem asemenea situaţii şi în alte domenii de bugetari. Vor fi rezolvate prin Legea salarizării unice astfel încât aceste distorsiuni să fie reglate. Am avut o discuţie aparte. Ministerul Sănătăţii face parte din comitetul interministerial care lucrează la Legea salarizării unice”, a arătat Grindeanu.


Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că să spună că el nu a luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor „întrece orice limită a nesimţirii şi a ridicolului, chiar şi pentru acest guvern”.

„Domnul premier Grindeanu nu şi-a făcut temele. Nimic nou. Guvernul Grindeanu dă vina pe tehnocraţi. Nimic nou. Să spună că eu nu am luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor, asta întrece orice limită a nesimţirii şi a ridicolului, chiar şi pentru acest guvern”, scrie Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Voiculescu precizează că, în urma noii metodologii de preţuri (ordinul 75) a ministrului Nicolae Bănicioiu, peste 1.700 medicamente au fost retrase de pe piaţă, astfel că el a schimbat această metodologie de preţuri, prioritizând medicamentele esenţiale (conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), vaccinurile şi produsele din sânge şi plasmă care dispăruseră de pe piaţă punând în pericol viaţa a mii de pacienţi.

Vlad Voiculescu aminteşte că, la 1 ianuarie 2015, catalogul medicamentelor – CANAMED – cuprindea 6.114 produse, iar numărul de dosare de preţ pentru medicamente depuse la Ministerul Sănătăţii era în Iunie 2016 – când a preluat el mandatulde ministru – de 4.400.

„PSD-ALDE şi guvernul domnului Dragnea se pregăteşte să anuleze această metodologie”, avertizează fostul ministru.

Vlad Voiculescu aminteşte că a implementat primul sistem în timp real şi transparent de raportare a lipsei medicamentelor www.medicamente-lipsa.ro care a funcţionat fără nicio problemă până la predarea mandatului său.

„De când am plecat şi până astăzi sunt peste 250 de cereri de la oameni care aşteaptă răspuns de la actualul guvern. Mai lucrează cineva acolo?”, adaugă Voiculescu.

El precizează că a implementat împreună cu STS primul sistem de monitorizare a stocurilor în timp real, astfel că Ministerul şi Agenţia Naţională a Medicamentului ştiu în fiecare moment exact câte fiole/cutii/flacoane/etc. există din fiecare medicament din această ţară. „Sistemul este funcţional-trebuie doar cineva să îşi dea interesul şi să ia măsurile care se cuvin!”, precizează fostul ministru.

Voiculescu aminteşte şi ordinul care defineşte obligaţia de serviciu public al distribuitorilor, adică dacă un medicament este în România, distribuitorii au obligaţia să îl pună la dispoziţia spitalelor şi farmaciilor din România, ordin prin care se pune frână exportului paralel.

„Măsurile guvernul PSD-ALDE de până acum şi mai ales faptul că lasă de izbelişte mecanismele pe care le-am lăsat funcţionale la MS, dăunează pacienţilor, medicilor, spitalelor, farmaciilor şi bugetului de stat! Există: un singur beneficiar real: distribuitorii de medicamente care fac export paralel (=vând în altă parte medicamentele destinate românilor!) şi un singur beneficiar politic: PSD-ALDE… care minţind cu neruşinare în campania electorală au luat voturile românilor, români care acum vor suferi în urma dispariţiei medicamentelor şi a întoarcerii (în câteva luni, când nu o să mai poată să dea vina pe tehnocraţi) la epoca «avem de toate, tratam ca în Germania»”, susţine fostul ministru al Sănătăţii.

Voiculescu precizează că a trecut campania şi nu mai este un joc politic.

„Inepţiile şi minciunile pe care le răspândesc nu ţin loc nici de medicamente, nici de spitale. PSD a câştigat alegerile. Ar face bine să se apuce de treabă sau măcar să nu distrugă ce s-a făcut bun! Domnule Grindeanu, să vă fie ruşine! Şi nu de mine, ci de toţi oamenii care v-au votat şi pe care îi lăsaţi fără medicamente!”, mai afirmă Vlad Voiculescu.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, în urma vizitei de lucru pe care a făcut-o la Ministerul Sănătăţii, că acesta a fost notificat în prima lună a anului trecut despre lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură, fiind „cel mai grav” aspect ce ţine de activitatea acestui minister, precizând că acum s-au demarat toate procedurile astfel încât tot ceea ce a fost semnalat să fie remediat.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Mașinile respinse automat la ITP. Ordin RAR, nu se acordă aviz la inspecție. 3 ani de închisoare dacă mergi așa pe șosele
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Nu va fi grevă generală la începutul anului școlar, anunță un șef sindical
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!