Administraţia Trump prezintă noi măsuri de combatere a imigraţiei. Sunt vizate 11 milioane de persoane

Administraţia Donald Trump a prezentat o serie de reglementări în sensul accelerării deportărilor imigranţilor aflaţi ilegal în Statele Unite, în total riscând să fie vizate 11 milioane de persoane, relatează BBC News online.
Romania TV
21 feb. 2017, 20:12
Administraţia Trump prezintă noi măsuri de combatere a imigraţiei. Sunt vizate 11 milioane de persoane

Imigranţii fără documente care au comis infracţiuni vor fi vizaţi primii, la fel ca cei consideraţi riscuri pentru siguranţa SUA şi cei care au abuzat de sistemul de asistenţă socială.

În total, noile măsuri ar putea afecta 11 milioane de străini aflaţi pe teritoriul Statelor Unite.

Planul menţine măsurile de protecţie pentru imigranţii care au ajuns ilegal în Statele Unite când erau copii.

Departamentul pentru Securitate Internă intenţionează să angajeze încă 10.000 de agenţi pentru a putea implementa noile măsuri. „Toate persoanele care încalcă legislaţia privind imigraţia riscă să fie vizate de proceduri ale autorităţilor care includ deportarea din Statele Unite”, a transmis instituţia marţi.

Priorităţile includ:

– extinderea acţiunilor pentru deportarea imigranţilor inculpaţi pentru infracţiuni, care prezintă risc public sau au abuzat de sistemul de asistenţă socială, permiţându-se arestarea lor unde sunt găsiţi;

– oprirea politicii de eliberare a persoanelor prinse traversând ilegal frontiera; de acum înainte vor fi plasate în centre speciale până la soluţionarea cazurilor;

– elaborarea planurilor de extindere a zidului de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

„Intensificarea imigraţiei ilegale de-a lungul frontierei sudice a generat presiuni asupra agenţiilor federale, consumând resurse şi generând vulnerabilităţi de securitate în SUA”, argumentează Departamentul pentru Securitate Internă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT