Cristian Buşoi, desemnat secretar general interimar al PNL

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a fost validat, luni, în funcţia de secretar general interimar al partidului, cu majoritate de voturi, de către Biroul Politic Naţional (BPN), după ce contracandidatul său la această funcţie, senatorul Iulian Dumitrescu, şi-a retras candidatura, informează News.ro.
Romania TV
27 feb. 2017, 06:16
Cristian Buşoi, desemnat secretar general interimar al PNL

UPDATE. Cristian Buşoi a fost desemnat secretar general interimar al PNL cu majoritate de voturi, membrii BPN validând practic decizia luată anterior de către liderii vechiului PNL. Au fost înregistrate două voturi împotrivă şi nouă abţineri.

Buşoi va ocupa funcţia de secretar general al PNL până la congresul din vară al partidului, când va fi aleasă o nouă conducere centrală a formaţiunii.

El le-a spus colegilor săi liberali că va pune pe planul doi activitatea din Parlamentul European şi va sta mai mult în Bucureşti, pentru a se putea concentra pe noua funcţie încredinţată de conducerea partidului.

Principalele responsabilităţi ale lui Buşoi în funcţia de secretar general interimar vor fi organizarea alegerilor interne în partid şi mobilizarea partidului în eventualitatea organizării referendumului anunţat de preşedintele Klaus Iohannis privind justiţia.

Cristian Buşoi a promis în şedinţa BPN că nu va candida pentru funcţia de secretar general la congresul din vară al partidului, deoarece vrea să se concentreze pe alegerile locale din 2020 pentru Primăria Generală.

În urma dezbaterilor din cadrul BPN, senatorul Iulian Dumitrescu, cel care fusese agreat duminică de către majoritatea liderilor judeţeni ai vechiului PNL pentru a prelua funcţia de secretar general inerimar, şi-a retras candidatura. Totuşi, el le-a reproşat unora dintre liderii partidului său că s-au întâlnit pe ascuns pentru a-l impune pe Buşoi în funcţia de secretar general adjunct, potrivit unor surse liberale.

Liderii vechiului PNL au avut, luni dimineaţă, o reuniune în care au decis să îl desemneze pe Cristian Buşoi în funcţia de secretar general interimar al partidului, propunerea urmând să fie oficializată în şedinţa Biroului Politic Naţional.

Din 27 de lideri prezenţi, 25 au votat în favoarea desemnării lui Cristian Buşoi.

Înţelegerea în cadrul partidului este ca funcţia de secretar general să revină vechiului PNL până la congres.

Lideri ai PNL s-au întâlnit, duminică, într-o reuniune informală pentru a discuta cine va ocupa funcţia de secretar general al partidului, propunere pe care va fi prezentată, luni, în şedinţa Biroului Politic Central. Printre numele care ar putea ocupa funcţia de secretar general sunt preşedintele PNL Bucureşti Cristian Buşoi şi liderul din Prahova Iulian Dumitrescu.

Secretarul general adjunct al PNL, deputatul Florin Roman, a declarat, duminică, pentru News.ro, că majoritatea organizaţiilor PNL au decis că îl susţin pe liderul PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, pentru a prelua interimar, până la Convenţia partidului din vară, funcţia de secretar general.

”Preşedintii de organizaţii ai vechiului PNL vor desemna propunerea de secretar general al PNL, funcţie interimară până la Convenţia din vară. În urma discuţiilor, majoritatea liderilor de organizaţii au decis un sprijin ferm pentru tânărul nostru coleg senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei Prahova”, a mai spus Florin Roman.

El a adăugat că în cursa pentru funcţia de secretar general al PNL a intrat şi Cristi Buşoi, însă despre acesta Roman susţine că este ”un coleg care nu a performat cu organizaţia Bucureşti”.

Decizia privind funcţia de secretar general trebuie oficializată în cadrul Biroului Politic Central.

Postul de secretar general al PNL a rămas vacantă după ce, în urmă cu o săptămână, Marian Petrache a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le are în partid, incluzând-o şi pe cea de secretar general interimar.. Decizia lui a venit după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru luare de mită şi şantaj.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat