Ministrul Transporturilor: Capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti vor fi licitate pentru proiectare şi execuţie până la sfârşitul lui iulie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, la Piteşti, că până la sfârşitul lunii iulie va fi demarată procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia capetelor Autostrăzii Sibiu – Piteşti, în alocarea bugetară fiind cuprins şi Transfăgărăşanul.
Romania TV
03 mart. 2017, 16:05
Ministrul Transporturilor: Capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti vor fi licitate pentru proiectare şi execuţie până la sfârşitul lui iulie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, la Piteşti, că prioritar rămâne Coridorul IV Paneuropean, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu – Piteşti.

„Coridorul IV, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu- Piteşti este prioritar pentru noi. În momentul de faţă, acest tronson este în stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate . Avem bani pentru proiectul de studiu de fezabilitate. (..) În cursul acestui an, până la sfârşitul lunii iulie, vom putea demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie a capetelor de autostradă, secţiunea 1 şi 5. Nu se pune problema de finanţare a acestor proiecte. Vor avea sumele necesare. Ne-am asumat ca acest coridor să fie închis până la sfârşitul mandatului”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, potrivit Mediafax.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că alte proiecte despre care a discutat cu reprezentanţii autorităţilor locale din Piteşti au fost Transfăgărăşanul şi autostrada Piteşti – Craiova.

„Un alt obiectiv foarte important de care m-am asigurat şi vreau să-l văd că ajunge la îndeplinire şi are buget alocat este un alt tronson de autostradă, care se află şi în Argeş, şi anume autostrada Piteşti – Craiova. În discuţiile purtate azi (n.r. – vineri) în Argeş am subliniat faptul că trebuie să intervenim pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul. Un alt proiect despre care am discutat a fost mândria noastră, a României, Transfăgărăşanul, care este prins şi în programul de guvernare şi în alocarea bugetară. Am scos la licitaţie atât studiul de fezabilitate, cât şi proiectul tehnic, iar în urma realizării acestora vom scoate şi expertiza. Avem şi buget”, a declarat ministrul Transporturilor.

Cuc a mai precizat, în acest context, că există un interes sporit ca Transfăgărăşanul să fie deschis mai multe luni pe an.

Ministrul Transporturilor a fost întâmpinat, la Piteşti, la sediul PSD, unde a susţinut conferinţa de presă, de protestatari, care au adus cu ei un steag şi o pancartă pe care scria „Guvernaţi pentru popor, nu în folosul hoţilor!” şi „ Rezist”. Jandarmii au asigurat zona, astfel încât protestul spontan să se manifeste fără incidente.

Ministrul Cuc a declarat că nu a fost deranjat de protestatari şi că dacă erau mai apropae s-ar fi dus să vorbească cu ei.

Ministrul a ajuns la Piteşti, vineri, pentru a se întâlni, la Consiliul Judeţean Argeş, cu primarii şi parlamentarii din judeţ. Ulterior, s-a deplasat la sediul PSD Argeş unde a susţinut o conferinţă de presă.

Citeşte şi Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: În acest moment, nu se pune problema taxei de autostradă

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj