Primarul din Tuzla, condamnat la aproape trei ani de închisoare pentru şantaj

Primarul comunei Tuzla, Taner Reşit, şi omul de afaceri Ştefan Radu, care a fost complice, au fost condamnaţi, vineri,la câte doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urmă cu doi ani, au încercat să-l forţeze pe administratorul unei firme din localitate să le dea 48.000 de euro.
Iulian Tudor
03 mart. 2017, 19:40
Primarul din Tuzla, condamnat la aproape trei ani de închisoare pentru şantaj

Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat, vineri, pe primarul comunei constănţene Tuzla, Taner Reşit şi pe omul de afaceri Ştefan Radu, care i-a fost complice, la pedeapsa închisorii de doi ani şi opt luni, pentru şantaj, dar a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit Mediafax.

Instanţa a stabilit un termen de supraveghere de patru ani, pe parcursul căruia condamnaţii vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

De asemenea, instanţa a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 2.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Decizia magistraţilor nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile.

Taner Reşit, şi complicele său, omul de afaceri Ştefan Radu, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, fiind acuzaţi de şantaj după ce, în 2015, au încercat să-l forţeze pe administratorul unei firme din localitate să le dea 48.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 16 august – 8 septembrie 2015, Taner Reşit, pe vremea aceea viceprimar al comunei, şi Ştefan Radu l-au constrâns pe administratorul unei societăţi comerciale, prin diverse metode, să le dea suma de 48.000 de euro. Procurorii menţionează, printre actele de constrângere, alungarea clienţilor, împiedicarea accesului în spaţiul comercial şi a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor şi sechestrarea bunurilor aparţinând firmei respective. Mai mult, în acelaşi context, în 8 septembrie, Ştefan Radu, în prezenţa viceprimarului Taner Reşit, l-a agresat fizic pe administratorul respectiv, mai susţin procurorii.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Campioana olimpică a ajuns la sapă de lemn. A semnat un contract de 200.000 de euro, dar acum e plătită cu 12 euro pe oră
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit. Lumea l-a iubit enorm și nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Un medicament foarte cunoscut dispare din România și din UE. Simptome grave pot apărea după o singură doză
Adevarul
Dezbatere aprinsă despre „legarea de glie” a medicilor. „Oare nu era corect să vă faceți studiile în țara în care doreați să emigrați?”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Cristi Chivu, făcut praf de legendarul Alessandro Del Piero după declarațiile făcute de antrenorul lui Inter
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani. Ayan seamănă izbitor cu mama lui
stirilekanald.ro
VIDEO Tentativă de răpire în supermarket! Fetița de un an și jumătate a fost smulsă de lângă mama ei
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat