Dosar penal după showul erotic dintr-un club din Vaslui. Cum a fost pedepsită eleva „exibiţionistă”

Conducerea clubului în care a avut loc un show erotic urmează să fie anchetată pentru acte de exhibiţionism. Poliţiştii au mers în licee si au stat de vorbã cu elevii care au participat la petrecerea cu pricina, pentru a afla dacã printre ei s-au aflat si minori. Culmea, în seara respectivã, clubul a fost vizitat de douã ori de echipele de politie. Administratorul clubului susţine că nu a fost informat cu privire la un dosar penal.
Romania TV
09 mart. 2017, 11:11
Dosar penal după showul erotic dintr-un club din Vaslui. Cum a fost pedepsită eleva

Showul erotic dintr-un club din Vaslui a ajuns în atentia politiei. Oamenii legii au deschis un dosar penal în care efectueazã cercetãri cu privire la sãrvârsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice.

Chiar dacã nu au fost înregistrate plângeri de la pãrintii fetelor care se aflau în club în timpul spectacolului erotic si nici sesizãri cu privire la faptul cã la respectiva petrecere din club au participat minore, Inspectoratul Judetean de Politie s-a sesizat din oficiu în acest caz.

„Politistii s-au autosesizat si efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice. La articolul 375 din Codul Penal se precizeazã cã fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fãrã drept imagini ce prezintã explicit o activitate sexualã ori sãvârseste acte de exhibitionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseste cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendã”, a declarat purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonicã, potrivit vremeanoua.ro.

Cu putin timp înainte de începerea spectacolului erotic, clubul a avut controlat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigatii Economice, Ordine Publicã si Investigatii Criminale. Reprezentantii politiei au precizat cã în cadrul acestei actiuni au fost verificate eventualele elemente turbulente, precum si dacã sunt servite bãuturi alcoolice minorilor.

Administratorul clubului a spus cã nu a fost informat cu privire la acest dosar penal.

Părinţii fetei care a participat la showul erotic au ales să îşi pedepsească fiica. I-au luat tableta si au lãsat-o într-un singur rând de haine. De asemenea, i-au spus cã, pentru o perioadã de timp, nu va avea voie sã iasã din casã decât la scoalã.

Citeşte şi Show XXX într-un club din Bucureşti. S-au dezbrăcat TOTAL pe scenă VIDEO

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
ANAF impune românilor restricții. Prevederi în programul de guvernare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte