Italienii sunt resemnaţi: Spania ne bate în 7 meciuri din 10

Mijlocaşul italian Daniele De Rossi spune că dacă Spania şi Italia s-ar mai întâlni de zece ori, ibericii ar câştiga şapte întâlniri.
Romania TV
02 iul. 2012, 12:54
Italienii sunt resemnaţi: Spania ne bate în 7 meciuri din 10

Toţi italienii, de la selecţioner până jucători, recunosc superioritatea Spaniei în finala Euro 2012. Mijlocaşul Romei merge chiar mai departe şi spune că trupa lui Del Bosque este atât de puternică, încât sunt şanse minime ca învingătoarea să fie alta decât cea de duminică seara.

„Dacă am mai juca zece meciuri, Spania ar câştiga şapte. În acest meci am fost în cea mai mare dificultate, nu am fost deloc conectaţi la joc. S-a văzut că Spania e mai puternică, iar meciul s-a terminat în minutul 60 după accidentarea lui Thiago Motta. Felicitări Spaniei, dar şi nouă pentru că am creat ceva nou. Nu am avut ce face, ei au meritat să câştige.

Diferenţa s-a făcut la condiţia fizică. Sunt mândru de ce am făcut la acest turneu final şi că fac parte din acest grup care a reaprins pasiunea italienilor. După scandalul meciurilor trucate din ţară, am reuşit să readucem emoţia suporterilor. În finală nu ai nicio şansă în faţa celei mai bune echipe din lume dacă nu eşti la capacitate maximă”, a spus De Rossi, citat de Corriere dello Sport.

La rândul său, mijlocaşul Riccardo Montolivo consideră că ultima jumătate de oră a finalei a fost deprimantă: „Este greu de digerat, suntem trişti. Am încercat să jucăm, dar în această finală nu am putut mai mult. Meciul s-a terminat când Thiago Motta a ieşit accidentat. Ultima jumătate de oră a fost deprimantă. Dar am făcut un Euro bun şi le-am permis italienilor să viseze din nou. Din păcate, visul s-a terminat foarte rău„.

Reprezentativa Spaniei a câştigat Campionatul European pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins selecţionata Italiei, scor 4-0 (2-0), duminică, în finala de pe stadionul Olimpic din Kiev.

Din minutul 62, Italia a avut un jucător mai puţin în teren, după ce Thiago Motta s-a accidentat şi nu a putut fi înlocuit, deoarece selecţionerul Cesare Prandelli făcuse toate cele trei schimbări.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte