Cum vrea USL să-l schimbe pe Blaga de la şefia Senatului

Puterea şi opoziţia pot aduce fiecare argumente juridice în favoarea sau împotriva posibilităţii revocării din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga. USL poate invoca că a pierdut în mod nejustificat şefia acestei Camere în urma revocării lui Mircea Geoană, în timp ce PDL se poate apăra prin faptul că nu grupul democrat-liberal a cerut înlocuirea lui Vasile Blaga.
Romania TV
03 iul. 2012, 09:36
Cum vrea USL să-l schimbe pe Blaga de la şefia Senatului

USL intenţionează, conform unor surse România TV, să se prevaleze de prevederile Regulamentului Senatului referitoare la revocarea preşedintelui acestui for. Astfel, articolul 30 prevede că „revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea unei treimi din numărul total al senatorilor, în cel puţin una din următoarele împrejurări: a) încalcă prevederile Constituţiei; b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau al Regulamentului şedinţelor comune„. Cererea se aprobă de plen cu jumătate plus unu din numărul senatorilor, iar o asemenea cerere poate fi depusă o singură dat într-o sesiune.

Pasul următor este ca Biroul Permanent să decidă punerea pe ordinea de zi a plenului a cererii. „Preşedintele Senatului nu poate conduce şedinţa Biroului Permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa„, stipulează articolul 31, articol pe care USL doreşte să îl invoce pentru a-l înlătura pe Blaga.

Pe de altă parte, şi PDL poate invoca argumente de ordin juridic pentru a bloca cererea USL. În 2005, când Alianţa D.A. încerca să-l înlocuiască pe Nicolae Văcăroiu de la şefia Senatului, Curtea Constituţională a fost invitată să arbitreze conflictul, iar ca urmare a apărut Decizia 601 a CCR în care se spunea explicit că cererea de revocare nu poate fi depusă decât de grupul care l-a desemnat pe preşedintele Senatului.

Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică„, se arată în decizie.

USL poate contracara afirmând că tocmai această Decizie 601 nu a fost respectată atunci când a fost schimbat Mircea Geoană pentru că, deşi Geoană a fost propunerea USL, succesorul său, adică Vasile Blaga, a fost desemnat din tabăra PDL. „Curtea Constituţională reţine că revocarea din funcţie înainte de expirarea mandatului produce întotdeauna efecte numai asupra mandatului celui revocat, iar nu şi asupra dreptului grupului parlamentar care a propus numirea lui, de a fi reprezentat în Biroul permanent şi, în consecinţă, de a propune alegerea unui alt senator în locul devenit vacant. Neobservarea principiului menţionat şi instituirea posibilităţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţă ca sancţiunea aplicată preşedintelui Senatului, revocat din funcţie, să se extindă asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui. Or, Constituţia României nu permite aplicarea unei asemenea sancţiuni cu caracter colectiv”, se spunea în aceeaşi Decizie 601.

Pe de altă parte, PDL poate invoca faptul că, în 20 decembrie 2011, o altă hotărâre a Curţii Constituţionale a validat alegerea ca preşedinte a lui Vasile Blaga. În plus, Blaga poate invoca faptul că propunerea de revocare nu este făcută de grupul PDL pentru a refuza să supună dezbaterii în Biroul Permanent acest document.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Decizie radicală după CFR Cluj – Tromso 0-5! Au renunțat la transmisiunea meciului retur
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România