Bodog: De luni va funcţiona Centrul Naţional de Resurse Umane, pentru medicii care vor să revină în ţară

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcționa în cadrul ministerului Centrul Național de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistență medicilor români din străinătate, care doresc să revină în țară.
Iulian Tudor
01 apr. 2017, 09:42
Bodog: De luni va funcţiona Centrul Naţional de Resurse Umane, pentru medicii care vor să revină în ţară

Ministrul Florian Bodog a precizat că are deja semnale din Germania și Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor.

E greu de găsit o soluție pentru a ține medicii în țară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creșterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună și care cred că va ține și deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în țară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un șef de clinică de la o secție de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din orașele Arad, Oradea, Timișoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind șef de clinică în Germania și dorește să se întoarcă în țară. Mai am solicitări din Anglia. Am și discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condițiile în care e Brexitul. Sunt solicitări și de acolo să se întoarcă în țară„, a precizat, sâmbătă, într-o conferință de presă, Florian Bodog.

Acesta a adăugat că medicilor care vor să revină în România li se va acorda asistență prin intermediul Centrului Național de Resurse Umane.

Noi le vom acorda asistență. Prin programul de guvernare am prevăzut și am înființat, în cadrul Ministerului Sănătății, Centrul Național de Resurse Umane, care de luni va funcționa. Îl vom încadra cu personal și vom acorda asistență tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în țară, indiferent dacă și-au făcut specializarea la noi sau în altă parte„, a afirmat el.

Ministrul Sănătății a subliniat că se vor avea în vedere măsuri și pentru deficitul de medici din orașele mici.

Pentru orașele mici este o idee de a coborî rezidențiatul la nivel de spital județean. Adică aducem rezidenții în spitalele județene. Nu e niciun secret, dacă vin și muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alții se îndrăgostesc de oraș, alții de spital și vor rămâne„, a conchis ministrul.

Florian Bodog s-a aflat sâmbătă, la Zalău, pentru o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență din municipiu, unde s-a întâlnit cu managementul unității medicale și cu Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, instituție în subordinea căreia se află cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj.

Citeşte şi Noutăţi în programele de sănătate, de la 1 aprilie: 400 de teste de automonitorizare pentru fiecare copil cu diabet zaharat

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului