Un politician critică Uniunea Europeană: Vă comportaţi ca mafia

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al formațiunii eurofobe britanice UKIP (Partidul pentru Independența Marii Britanii), a fost apostrofat miercuri în Parlamentul European după ce a comparat Uniunea Europeană cu mafia, pentru ca ulterior să-și retragă termenul, dar numai pentru a-l înlocui cu cel de "gangsteri",
Iulian Tudor
05 apr. 2017, 10:53
Un politician critică Uniunea Europeană: Vă comportaţi ca mafia

„Cu astfel de cereri vă arătați răzbunători și răi”, a declarat Farage în timpul unei dezbateri cu privire la Brexit, făcând referire la informațiile că Uniunea Europeană ar putea cere Marii Britanii o sumă de până la 60 de miliarde de euro pentru a reglementa aspectul contribuțiilor asumate de Londra.

„Vă comportați ca o mafie. Credeți că vă suntem ostatici. Nu suntem, suntem liberi să plecăm”, a continuat el, atrăgând proteste sonore din parte altor membri ai Parlamentului.
Președintele PE, italianul Antonio Tajani, l-a întrerupt din discurs pentru a-l avertiza că este inacceptabil să compare UE cu mafia, la care eurodeputații au aplaudat, potrivit Agerpres.

Ulterior, Farage a recunoscut că există unele „sensibilități naționale” legate de cuvântul „mafie” și l-a înlocuit cu „gangsteri”.

Citeşte şi Brexit: Theresa May afirmă că libera circulaţie a cetăţenilor europeni în Marea Britanie va continua

Vizibil mândru de afirmațiile sale, Farage și-a repetat mesajul și pe Twitter. „UE se comportă ca niște gangsteri”, a transmis el pe rețeaua socială, alături de un clip video în care poate fi văzut în Parlamentul de la Strasbourg.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
”Este un coșmar fără sfârșit”. Presa din Italia, dărâmată după ce ”squadra azzurra” a ratat a treia calificare consecutivă la Cupa Mondială
Capital.ro
Schimbări la obținerea permisului auto și a unei noi categorii. Reforma intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Unde se aplică
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj