Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat în clădirea donată de familie, din Bd. Lascăr Catargiu

Muzeul Henri Coandă din Bucureşti va fi reînfiinţat în imobilul din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 29, clădire donată Academiei Române de către familia savantului şi în care instituţia a mai funcţionat, în perioada 1969 - 1977.
Romania TV
05 iul. 2012, 05:52
Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat în clădirea donată de familie, din Bd. Lascăr Catargiu

Guvernul a decis în acest scop, miercuri, prin hotărâre, ca acest imobil să fie trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii.

Familia Coandă a donat, în 1969, o jumătate din imobil Academiei Române, cu condiţia realizării unei case memoriale dedicate savantului de origine română.

Muzeul Coandă a funcţionat în imobil în perioada 1969 – 1977, dar în 1977 clădirea a fost trecută de la Academia Română la Ministerul Afacerilor Externe, după care a fost preluată de Partidul Comunist.

Potrivit deciziei Guvernului, Ministerul Culturii va iniţia toate demersurile pentru preluarea bunurilor ce au aparţinut Muzeului Coandă şi au fost transferate apoi la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti sau arhivate la Muzeul Aviaţiei.

Guvernul a precizat că, în prezent, imobilul nu se află în vreun litigiu, iar muzeul va funcţiona la parterul clădirii, etajul urmând a reveni Academiei.

Henri Coandă (7 iunie 1886 – 25 noiembrie 1972) a fost un inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost membru titular al Academiei Române din 1970.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Georgina Rodriguez, din nou în centrul atenției. Cum s-a prezentat logodnica lui Cristiano Ronaldo la un eveniment
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de vară. Se dă ceasul cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Putin face o ofertă pace. Rusia propune SUA un târg pentru a înceta războiul
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj