LEGEA SALARIZĂRII. Dumitru Coarnă (SNPPC): Este un „dezastru” pentru poliţişti

LEGEA SALARIZĂRII. Legea salarizării este un "dezastru" pentru poliție, în condițiile în care polițiștii vor beneficia de o mărire a salariilor de 5% în acest an iar în următorii doi ani aceștia nu vor mai primi nimic, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă.
Filip Stan
11 apr. 2017, 08:22
LEGEA SALARIZĂRII. Dumitru Coarnă (SNPPC): Este un

LEGEA SALARIZĂRII. „E nenorocire pe legea asta. Lucrez pe ea acum pentru că la ora 10:30 (marți, n.r.) avem o întâlnire cu doamnele ministru ca să ne punem de acord. La noi, în poliție, e dezastru. În celelalte segmente e în regulă, la noi e dezastru. La noi măresc doar anul ăsta cu 5%, la anul cu nimic, în 2018, deci noi practic stăm 2 ani degeaba, e bătaie de joc. În 2019… cine o mai trăi”, a declarat Dumitru Coarnă.

Vezi si: LEGEA SALARIZĂRII. Pensiile speciale, îngheţate până la finalul anului 2021

Potrivit proiectului Legii salarizării unitare, publicat luni, la elaborarea documentului s-a avut în vedere creșterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare față de celelalte salarii de bază din grila de salarizare, astfel încât raportul între salariul de bază minim și cel maxim în sectorul bugetar să se reducă la 1 la 12, față de 1 la 15 cât este în prezent.

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a anunțat, recent, că primele majorări vor intra în vigoare de la 1 iulie 2017 când soldele de funcție ale personalului militar se majorează cu 20%, comparativ cu nivelul din martie 2017, iar salariile de funcție ale polițiștilor vor crește cu 5%.

Vezi si: LEGEA SALARIZĂRII: Tichetele de masă vor DISPĂREA şi vor fi înlocuite cu o indemnizaţie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT