Ordonanţa de urgenţă care modifică Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, a fost publicată în Monitorul Oficial joi seara, la circa două ore după avizul Executivului.
Romania TV
05 iul. 2012, 20:27
Ordonanţa de urgenţă care modifică Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial

Actul normativ scoate sintagma „la nivelul ţării” legată de voturile exprimate, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul anunţând anterior că a fost eliminată discriminarea prin care cetăţenii români, aflaţi în străinătate, nu puteau vota la referendum şi erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul naţional.

Ordonanţa prevede totodată că, în termen de cinci zile de la data stabilirii referendumului, se înfiinţează, după caz, Biroul Electoral Central, birourile electorale de circumscripţie, oficii electorale, birouri electorale ale secţiilor de votare, dar şi biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării.

„În cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, oficiile electorale şi biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării se compun dintr-un preşedinte şi cel mult şase delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament. În cazul referendumului local, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi birourile electorale ale secţiilor de votare se compun dintr-un preşedinte şi cel mult şase delegaţi ai partidelor politice reprezentate în consiliul local sau judeţean”, se arată în document.

Preşedinţii birourilor şi oficiilor electorale sunt stabiliţi de către preşedintele tribunalului judeţean sau al muncipiului Bucureşti prin tragere la sorţi, în cel mult trei zile de la stabilirea zilei referendumului.

În cazul organizării unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti.

Ordonanţa prin care Guvernul modifică Legea referendumului prevede că preşedintele României este demis la referendum cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, arătându-se că modificarea a fost deja acceptată de judecătorii Curţii Constituţionale.

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a arătat că Guvernul a eliminat astfel o discriminare care aducea „atingeri grave” drepturilor cetăţeneşti cu referire la articolul 16 din Constituţie, în sensul că se creează discriminări pozitive pentru anumite persoane în cadrul unui referendum naţional.

Duşa a aminitit că prevederile Legii prin care preşedintele era demis cu jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale, validate prin Decizia 420/ 2007 a CCR, au fost modificate de fosta majoritate din Parlament.

„Probabil colegii de la PDL au dorit ca un referendum organizat în România să nu poată fi validat niciodată şi au dus la extrem norma aceasta de aprobare a unui referendum”, a afirmat Duşa.

Acesta a precizat că a fost eliminată şi discriminarea prin care cetăţenii români, aflaţi în străinătate, nu puteau vota la referendum, fiind valabile doar voturile exprimate pe teritoriul naţional.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a motivat modificarea Legii prin ordonanţă de urgenţă prin faptul că „probabil de poimâine trebuie să începem calendarul pentru demararea unui referendum”.

Întrebat de ce Guvernul nu a eliminat discriminarea privind rata de participare la referendum şi în cazul primarilor, care nu pot fi demişi decât printr-un referendum la care iau parte cel puţin jumătate plus unu din cetăţenii respectivelor localităţi, Duşa a precizat că Guvernul va afectua această modificare prin lege, deoarece nu este o urgenţă.

„O s-o facem prin lege, nu există acum o urgenţă legată de roganizarea unui referendum local”, a precizat Duşa.

Acesta a mai arătat că, în lipsa datelor finale ale ultimului recensământ al populaţiei, la un eventual referendum se vor folosi listele electorale actuale.

Guvernul a transmis la rândul său că din punct de vedere organizatoric, „în vederea facilitării centralizării proceselor verbale privind rezultatele referendumului național”, ordonanța de urgență prevede înființarea a şase oficii electorale de sector ale municipiului București.

Ordonanța de urgență mai prevede ca dimensiunile buletinului de vot vor fi stabilite de către Biroul Electoral Central și, de asemenea, vizează modificarea proceselor verbale privind rezultatele referendumului astfel încât acestea să fie corelate cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv Legea 35/2008, Legea administrației publice locale 215/2001 și Legea 93/2004, aplicabile organizării referendumului național.

Curtea Constituţională urmează să se întrunească vineri dimineaţa, pentru a se pronunţa asupra cererii USL de suspendare din funcţie a şefului statului, la ora 17.00 fiind programată şedinţa comună a celor două camere pentru dezbaterea şi aprobarea acestei solicitări.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la Parlament, dacă cererea de suspendare a sa din funcţie este constituţională, el răspunzând: „Doar Curtea Constituţională poate decide”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit despre ruptura dintre căpitanul Tănase și Marius Baciu. „Mă interesez și o să intervin”. Exclusiv
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România