Prima reacţie a familiei lui Dor Geta Popescu, după moartea acesteia în avalanşa din Retezat. Ce promisiune a făcut sora ei

Dor Geta Popescu a murit sâmbătă, în Retezat, după o avalanşă a surprins grupul condus de tatăl ei, aflat într-o ascensiune spre vârful Peleaga. Nu împlinise 14 ani, iar în accident şi-a pierdut viaţa şi Erik Gulacsi, un băiat cu un an mia mic. Salvamontiştii acuză faptul că adulţii din grup au luat decizia greşită, alegând un traseu nesigur, iar în spaţiul public au apărut mai multe opinii care îl pun la zid pe Ovidiu Popescu, tatăl Getei. Familia acesteia a avut luni seara prima reacţie publică legată de accident.
Iulian Tudor
25 apr. 2017, 09:02
Prima reacţie a familiei lui Dor Geta Popescu, după moartea acesteia în avalanşa din Retezat. Ce promisiune a făcut sora ei

Sicriul cu trupul lui Dor Geta Popescu a ajuns luni seara la Râşnov şi a fost depus la o capelă din oraş. Ea va fi înmormântată miercuri, în vreme ce Erik Gulacsi va fi incinerat la Cluj. Familia băiatului a anunţat că cenuşa acestuia va fi apoi aruncată de pe un vârf de munte.

Citeşte şi Alpinista Dor Geta Popescu, moartă în avalanşa din Retezat, va fi înmormântată miercuri la Râşnov

La capela unde se află corpul lui Dor Geta a vorbit luni seara sora mai mare a acesteia, Crina Coco Popescu, şi ea alpinistă de succes în copilărie şi adolescenţă. Cu 8 ani mai mare decât Geta, Crina i-a fost mereu un model acesteia iar luni era sfâşiată de durere. A avut totuşi puterea să stea în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi.

„Vă rog frumos de tot, dacă putem să vorbim după înmormântare… Mereu aţi fost alături de noi şi ne-aţi ajutat foarte mult şi acum chiar vă rog să ne înţelegeţi că nu putem… E un moment foarte… foarte urât, după înmormântare promitem că vorbim şi răspundem la orice. Atât am avut de zis… nu pot… mă duc înăuntru…”, au fost cuvintele Crinei.

Luni la prânz, tatăl fetelor, care a suferit şi el o accidentare urâtă în avalanşă, a fost externat la cerere din spitalul din Hunedoara, pentru a se ocupa de înmormântarea lui Dor Geta.

Raportul legişţilor arată că moartea celor doi copii a fost violentă. Loviţi de tonele de zăpadă, s-au izbit de stânci şi s-au rănit puternic la cap. Ceea ce ridică primul semn de întrebare. Căştile de protecţie i-ar fi putut salva, dacă le-ar fi avut? Supravieţuitorii au fost salvaţi de un grup de 51 de persoane dintr-o şcoală de ghizi montani care alesese cu câteva minute mai devreme traseul mai sigur, de pe creastă.

Cele două grupuri au plecat, la intervale diferite de timp, de aici, de la Cabana Genţiana. Cu toţii trebuiau să ajungă în acest punct. Pe vârful Peleaga. Cel mai înalt din Munţii Retezat. 2509 metri. Într-un grup erau 51 de persoane. În celălalt, şapte. S-au întâlnit aici, la o răscruce a două trasee. Primii au ales varianta sigură. Pe creastă. Ceilalţi, însă, au decis să plece într-o aventură… prea periculoasă şi au pornit în jos, pe versant. Din cauza zăpezii foarte mari, afânate, s-a rupt aderenţa. Efectiv, o bucată imensă de zăpadă, exact sub picioarele lor, s-a desprins. Avalanşa s-a declanşat imediat. Toţi au fost duşi aproximativ 80 de metri spre poalele muntelui, fără să aibă timp de reacţie.

Citeşte şi AVALANŞĂ RETEZAT. Alpinistul Torok Zsolt, despre tragedia în care doi copii au murit: Eroare umană, muntele nu e ucigaş

Imaginile salvamontiştilor arată cât de aspru era viscolul chiar după 24 de ore de la tragedie, când cadavrele copiilor au fost recuperate. Astăzi, tatăl Getei a părăsit spitalul, pe proprie răspundere, pentru a se ocupa de funeralii.

Însă, primele acuzaţii sunt ridicate la adresa lui. Chiar de acasă, din Râşnov. Ioan Adămuță, şeful Salvamont Râşnov: „E un sport în care trebuie să fii conştient dacă poţi să rişti sau nu poţi să rişti, să iei tu decizii, nu alţii pentru tine.”

Societatea Ghizilor şi Liderilor Montani susţine că Ovidiu Popescu nu ar fi avut voie să conducă grupuri pe munte, pentru că nu apare în baza de ghizi montani calificaţi.

Toate aceste discuţii şi semne de întrebare vor fi, parţial lămurite de familia lui Dor Geta, dar şi de ancheta penală care s-a deschis în acest caz şi în care au fost deja audiate mai multe persoane.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România