Theresa May: Uniunea Europeană urmăreşte să obţină un acord de divorţ în favoarea sa

Șefa guvernului britanic Theresa May i-a avertizat marți pe alegătorii din Regatul Unit că Uniunea Europeană urmărește să obțină un acord de "divorț" care să fie în favoarea sa, după ce i s-a reproșat că subestimează complexitatea negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează Reuters.
Iulian Tudor
02 mai 2017, 12:01
Theresa May: Uniunea Europeană urmăreşte să obţină un acord de divorţ în favoarea sa

„Negocierile care urmează vor fi dure. Vom sta la masa tratativelor cu 27 de state membre care sunt unite în hotărârea de a încheia un acord în favoarea lor. Avem nevoie și aici, în Marea Britanie, de aceeași coeziune pentru a ne asigura că obținem un acord care să fie favorabil și intereselor noastre naționale”, a scris Theresa May în cotidianul local Western Morning News care apare în Anglia de sud-vest, unde șefa guvernului de la Londra se va afla luni în campanie în vederea alegerilor legislative anticipate din iunie.

„Avem nevoie mai mult ca oricând de un leadership puternic și stabil”, a subliniat May, al cărei Partid Conservator este de așteptat să-și crească majoritatea cu peste 100 de locuri la scrutinul anunțat pentru 8 iunie.

„Fiecare vot pentru mine și pentru echipa mea locală în cadrul acestor alegeri va fi un vot care va demonstra coeziunea necesară, care îmi va întări poziția în negocieri și care mă va ajuta să obțin cel mai bun acord posibil”, a mai scris Theresa May, avertizând totodată că „partidele de opoziție se aliniază pentru a-l susține pe liderul laburist) Jeremy Corbyn și a submina negocierile pentru Brexit, ceea ce este echivalentul unei rețete pentru ani de deviere și divizare, într-un moment crucial”, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Brexit: Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, RISC NUCLEAR

Marea Britanie nu va avea aceleași drepturi ca o țară a Uniunii Europene după Brexit, deși „unii din Marea Britanie au încă iluzii” în acest sens, a atras atenția joia trecută cancelarul german Angela Merkel, într-un discurs în Camera Deputaților (Bundestag) la Berlin, înaintea unui summit european care a stabilit „liniile roșii” ale UE în negocierile cu Londra.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat pe Twitter, după summitul de sâmbătă de la Bruxelles, că liniile directoare ale negocierilor au fost adoptate ‘în unanimitate’, iar cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a completat pe aceeași rețea de socializare că aceste linii directoare au fost adoptate ‘în mai puțin de 15 minute’ și a subliniat la rândul său ‘unitatea’ celor 27 de state.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Singurele echipe din România care au reușit să câștige eventul. Un mare nume nu este pe listă
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Cât a cheltuit o turistă din America timp de două săptămâni în România. Ce i-a plăcut în ţara noastră şi ce nu: „M-aş întoarce aici, am multe de descoperit”
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi