Liviu Cazan, fost director general al Autorității Navale Române, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Liviu-Aurelian Cazan, la data faptei director general al Autorității Navale Române, după ce, pentru a ajuta la ieșirea din insolvență a Companiei Naționale ''Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA'' Giurgiu, a achiziționat din patrimoniul acesteia două corpuri de clădire la un preț supraevaluat.
Filip Stan
16 mai 2017, 11:42
Liviu Cazan, fost director general al Autorității Navale Române, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

El este acuzat de DNA de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave. Liviu Cazan, în calitate de director general, în martie 2016, a încălcat, cu rea-credință, prevederile legale privitoare la buna gestiune financiară a fondurilor publice angajând o cheltuială nelegală (discreționară, supraevaluată, vădit contrară principiilor regularității și economicității plăților).

Procurorii susțin că astfel s-a produs un prejudiciu instituției pe care acesta o reprezenta în valoare de aproximativ 850.000 euro (cu TVA), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Compania Națională ”Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA” Giurgiu (CNAPDF).

„Concret, în 31 martie 2016, Liviu Cazan, în calitatea menționată, pentru a ajuta la ieșirea din insolvență a CNAPDF, a achiziționat din patrimoniul acestei societăți două corpuri de clădire (unul dintre acestea fiind în stare avansată de degradare), la un preț supraevaluat, de 1.380.381 euro, având la bază motive tehnice false, artificial introduse. Acțiunile deliberate ale inculpatului Cazan, care a urmărit ‘cu orice preț’ achiziția ambelor imobile, deși numai unul era util Autorității Navale Române, au condus la efectuarea unor plăți ilegale, ceea ce a produs un impact negativ asupra bugetului Autorității Navale Române, cu consecințe deosebit de grave”, au reținut anchetatorii.

DNA precizează că Autoritatea Navală Română nu a comunicat dacă se constituie parte civilă.

În cauză, s-a dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare pe numele lui Cazan, până la concurența prejudiciului, dar și sechestru asigurator asupra imobilelor deținute de acesta.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT