De Înălţarea Domnului, sau Ispasul, este şi Ziua Eroilor. Cum se salută oamenii azi

Creştinii sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii. În unele zone oamenii se “bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.
Romania TV
25 mai 2017, 04:46
De Înălţarea Domnului, sau Ispasul, este şi Ziua Eroilor. Cum se salută oamenii azi

Toţi creştinii ortodocşi şi catolici cinstesc joi Înălţarea Domnului. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a Înălţat!” şi „Adevărat s-a Înălţat!”.

Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.

La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.

Micuţa capelă rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.

Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.

Clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.

Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.

De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

În această zi se sfinţesc plantele de leac, leuşteanul, paltinul şi alunul. Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.

La Înălţarea Domnului sunt, în unele zone, Moşii de Ispas, când se fac pomeniri pentru morţi, mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar oamenii îşi pun la ferestre frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.

Sărbătoarea se mai numeşte şi Paştele Cailor, pentru că, potrivit unei legende populare, când Fecioara Maria îl năştea pe Mântuitor, caii făceau mare zarvă. Atunci, Fecioara Maria ar fi spus ca aceste animale să rămână mereu flămânde, cu excepţia unei singure zile – Paştele cailor. Această sărbătoare se ţine doar când Paştele ortodox coincide cu cel catolic.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Arbitrajul din România, din nou în finalele din cupele europene! UEFA a anunţat brigăzile
Capital.ro
„Perfect 10”: Nadia Comăneci și brandul francez Moreau Sport lansează prima linie de echipament sportiv sub semnătura campioanei
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Moșii de vară 2026. Când pică sărbătoarea și ce tradiții se respectă în această zi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi