Tavanul de la ultimul etaj al şcolii 141 din Bucureşti s-a prăbuşit VIDEO

Tavanul de la ultimul etaj al şcolii 141 din Bucureşti s-a prăbuşit. Marele norc este că în acel moment nu se aflau copii în preajmă, întrucât în această săptămână a avut loc Şcoala Altfel. 
Romania TV
25 mai 2017, 12:41
Tavanul de la ultimul etaj al şcolii 141 din Bucureşti s-a prăbuşit VIDEO

Potrivit ISMB, joi dimineaţa, la Şcoala Gimnazială Ion I. C. Brătianu din Sectorul 5, plafonul suspendat s-a prăbuşit pe holul de la etajul al doilea al clădirii.

„Având în vedere faptul că în această săptămână în unitatea de învăţământ nu se desfăşurau ore de curs, ci programul Şcoala Altfel, niciun elev nu a fost supus pericolului accidentării, niciun elev nu a fost intoxicat cu praf sau izolat într-o sală de clasă, potrivit afirmaţiilor conducerii unităţii de învăţământ”, a precizat Inspectoratul Şcolar într-un comunicat.

O echipă formată din reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 5 şi inspectori şcolari s-a deplasat la faţa locului, imediat după ce s-a prăbuşit plafonul.

„Este de menţionat faptul că unitatea de învăţământ este programată de către Primaria Sectorului 5 şi Consiliul Local al Sectorului 5 pentru a intra în reabilitare, începând cu vacanţa de vară a elevilor. Dat fiind pericolul la care elevii pot fi supuşi, a fost luată decizia ca activitatea unităţii de învăţământ să fie mutată temporar, până la sfârşitul anului şcolar 2016-2017, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 127, începând cu ziua de luni, 29 mai 2017”, arată documentul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Citeşte şi ZILE LIBERE 2017: 1 iunie şi Rusaliile, zile libere prin lege. Câte zile libere mai au elevii până la vacanţa de vară?


DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat viitoarea destinație a lui Aymen Boutoutaou: „3 milioane de euro aruncate în foc!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT