CCR: Hotărârea de revocare a Avocatului Poporului nu afectează valori şi principii constituţionale

Curtea Constituţională constată, în motivarea asupra deciziei privind revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, că aceasta nu afectează valori şi principii constituţionale, iar CCR nu se poate pronunţa asupra acestui subiect întrucât s-ar substitui Parlamentului.
Romania TV
13 iul. 2012, 08:14
CCR: Hotărârea de revocare a Avocatului Poporului nu afectează valori şi principii constituţionale

„Curtea constată că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 şi, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate”, susţin judecătorii Curţii Constituţionale.

De asemenea, în textul motivării deciziei din 10 iulie Curtea Constituţională precizează că nu intră în atribuţiile sale evaluarea activităţii Avocatului Poporului, iar o eventuală decizie în acest caz ar însemna ca CC să aibă posibilitatea de a se substitui Parlamentului.

„A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional”, se mai arată în documentul citat.

„Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale”, mai precizează judecătorii Curţii.

În acelaşi timp, CCR precizează că potrivit legii „mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcţie, iar revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului”.

Pe de altă parte, judecătorul-raportor al şedinţei din 10 iulie în cauză, Iulia Motoc, a avut o opinie separată în ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale. Motoc apreciază că „în mod evident revocarea Avocatului Poporului, prin Hotărârea Parlamentului nr.32 din 3 iulie 2012, afectează valori şi principii constituţionale în sensul reţinut de Curte prin Decizia nr.727 din 9 iulie 2012. Dacă revocarea Avocatului Poporului nu ar afecta principii şi valori constituţionale fundamentale sensul dispozitivului din Decizia nr.727 din 9 iulie 2012 ar fi lipsit de conţinut”.

„Considerăm că Avocatul Poporului şi-a exercitat cu bună-credinţă atribuţiile reglementate de Constituţie şi a respectat dispoziţiile Legii nr.35/1997. Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr.32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată”, mai apreciază Motoc.

În plus, ea susţine că revocarea Avocatului Poporului „nu a fost decât începutul unei suite de acte petrecute într-un interval de timp foarte scurt, respectiv trei zile, care au dus la suspendarea preşedintelui României. Aşa cum am arătat în opinia separată la Decizia nr.730 din 9 iulie 2012 (cea privind conflictul Preşedinte – Parlament, în urma suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, n.r.) aceste acte au constituit încălcări grave ale principiului statului de drept prevăzut de art.1 alin.(3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală”.

Astfel, în motivarea deciziei privind inadmisibilitatea sesizării formulate de Traian Băsescu privind un conflict între preşedintele României şi Parlament, Motoc a susţinut că judecătorii Curţii „ar fi trebuit să nu ignore pentru considerente procedurale gravele încălcări ale principiilor statului de drept prevăzut de art.1 alin.(3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală”.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Marea surpriză a lui Mirel Rădoi în echipa de start de la FCSB: Chiricheş, titular cu Metaloglobus, așa cum a anunțat Fanatik. Ce se întâmplă cu Târnovanu. Update exclusiv
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Theo Rose a vorbit despre plecarea de la Vocea României. Ce se întâmplă, de fapt, cu artista: „Am simțit că nu mai are sens să…”
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj