Răzvan Burleanu, prima reacţie după SMS-urile SCANDALOASE. „Am fost consternat!”

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a reacționat după mesajele suburbane pe care Gabriel Bodescu, prim vice-preşedinte al federaţiei, i le-a transmis lui Justin Ştefan, secretarul general al LPF.
Filip Stan
01 iun. 2017, 13:17
Răzvan Burleanu, prima reacţie după SMS-urile SCANDALOASE.

Răzvan Burleanu spune că FRF nu are nicio legătură cu mesajele trimise de secretarul general și că totul a fost o inițiativă a lui Gabriel Bodescu. Mai mult, președintele FRF a trimis secretarului general al LPF o scrisoare în care îmi exprim regretul pentru cele întâmplate.

„Astăzi au apărut în presă mesajele trimise în privat de către secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, secretarului general al LPF, în timpul unei emisiuni TV. Am fost consternat și supărat pentru ceea ce am văzut.

Spun fără reținere că modul de adresare, conținutul mesajelor și polemica dezvoltată în acea convorbire nu sunt însușite de către FRF și nici nu corespond conduitei cu care federația încearcă să rezolve problemele fotbalului.

Domnul Bodescu a avut o inițiativă personală, poate sub presiunea mediatică la care toți cei din FRF suntem supuși, dar nu o scuz, ci o dezavuez. În acest sens, am trimis și secretarului general al LPF o scrisoare în care îmi exprim regretul pentru cele întâmplate”, a scris Răzvan Burleanu pe Facebook.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Jucătorul care s-a îmbătat în avionul naționalei și s-a luat de selecționer. ”Nu m-a băgat nici măcar un minut în trei meciuri amicale”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Mâncarea tradițională de Crăciun în România uitată de români. Nu doar sarmale, piftie și cozonac se prepară pentru masa de sărbătoare
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet