Senatorul Verestoy Attila operat la mână după accident

Senatorul Verestoy Attila a fost supus unei intervenţii chirurgicale la mână după ce joi liderul UDMR a fost implicat într-un accident rutier pe DN 1 (E 60), în localitatea clujeană Izvorul Crişului, după ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un tir.
Romania TV
18 nov. 2011, 13:58
Senatorul Verestoy Attila operat la mână după accident

Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost internat, în noaptea de joi spre vineri, la ora 0.15, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare, Bogdan Opriţa, afirmând că parlamentarul a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat. Bogdan Opriţa a spus că Verestoy Attila are o fractură la gambă, o fractură la o mână (pumn) şi o fractură de claviculă.

Iniţial, parlamentarul a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Cluj-Napoca, apoi a cerut să fie mutat la Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Alma Bruja-Brehariu, a declarat, vineri, că nu s-au stabilit încă toate împrejurările în care a avut loc accidentul în care a fost implicat senatorul UDMR Verestoy Attila. „Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de Verestoy Attila a intrat pe contrasens, dar nu s-au stabilit încă exact toate împrejurările, respectiv de ce a intrat pe contrasens”, a spus Bruja-Brehariu.

Ea a adăugat că atât senatorul, cât şi şoferul TIR-ului implicat în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Tododată, ambilor li s-au recoltat probe biologice şi se aşteaptă rezultatele analizelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Trei persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat