Un buzoian căruia i-a fost amputat penisul, în urma unor manevre medicale greşite, cere daune de 500.000 euro

Un buzoian căruia în anul 2014 i-a fost amputat penisul, în urma unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare făcute de cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Buzău, cere daune de 500.000 de euro unităţii medicale.
Alina Costache
15 iun. 2017, 07:07
Un buzoian căruia i-a fost amputat penisul, în urma unor manevre medicale greşite, cere daune de 500.000 euro

Judecătoria Buzău a decis, în luna martie a acestui an, că bărbatul căruia i-a fost amputat penisul în urma unei infecţii căpătate după o intervenţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost victima unui malpraxis şi a anulat documentul prin care Comisia din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău a concluzionat, în urma anchetei efectuate, că tratamentul i-a fost aplicat corect, singura problemă fiind cea a personalului insuficient în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când buzoianul a ajuns la spital. Decizia a rămas definitivă după ce nicio parte nu a contestat-o.

După doi ani de procese, buzoianul Costică Maroleanu, cel care a rămas fără penis în urma unor operaţii greşite, cere daune spitalului judeţean Buzău de 500.000 de euro. Prima instanţă i-a dat câştig de cauză, iar acum avocaţii fac demersuri să recupereze suma. 

Costică Maroleanu a ajuns la Spitalul Judeţean Buzău în luna noiembrie 2014 cu suspiciune de atac cerebral, în urma analizelor medicii constatând că el are şi probleme diabetice. Bărbatul s-a refăcut rapid, însă ulterior au apărut, pe fondul afecţiunii diabetice, probleme la sistemul urologic, astfel că, în decembrie, a fost internat la Terapie Intensivă în cadrul Secţiei de Nefrologie a Spitalului Judeţean Buzău.    I-a fost montată o sondă urinară, iar după câteva zile, când aceasta i-a fost scoasă, au apărut complicaţiile. Bărbatului i se infectase organul genital dar, cu toate acestea, nu a fost programat la un consult urologic.   Pentru că se simţea tot mai rău, pacientul a decis să plece din spitalul din Buzău, iar după Anul Nou s-a internat la Spitalul Militar Central. Acolo, doctorii şi-au dat seama că e o situaţie disperată şi au decis amputarea organului genital.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Circul erorilor la Primăria Sectorului 5. Milioane de lei, bani plătiți nelegal la mega-contractul câștigat de firma șoferului lui Vanghelie
Capital.ro
Statul e stăpân pe terenuri. Proprietarii nu pot lua decizia finală pe propriul teren în acest caz. Se interzice total vânzarea
Playtech.ro
Domeniile cu cele mai mari salarii medii din România. HoReCa și confecțiile, la coada clasamentului
Adevarul
Minciuna lui Putin: de ce Kremlinul folosește imagini vechi pentru a-i păcăli pe ruși că liderul lor s-a scufundat în apa înghețată de Bobotează
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Premierul Bolojan, la un pas să fie schimbat. Sorin Grindeanu dă semnalul în Coaliție după acordul UE-Mercosur
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend