Preotul Constantin Necula: Statul român va da drumul la parteneriatele civile

Preotul Constantin Necula, fondator al Coaliției pentru Familie, spune că statul român va da drumul parteneriatelor civile, chiar dacă va avea loc referendumul pentru revizuirea Constituției, în sensul definirii familiei ca și uniunea dintre bărbat și femeie, nu dintre "soți".
Romania TV
16 iun. 2017, 20:55
Preotul Constantin Necula: Statul român va da drumul la parteneriatele civile

„E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul național. Și ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm și lor ceva. Și o să spun că în spiritul democratic este ok, în spiritul moral, mă abțin”, a declarat vineri preotul Constantin Necula, în timpul unei dezbateri despre familie, inițiată de Uniunea Salvați România Sibiu.

Constantin Necula răspunde criticilor și afirmă că nu este fanatic, nici homofob, dar pentru el, ca și preot creștin ortodox, familia nu este negociabilă. „Nu sunt fanatic. (…) Am căutat să fiu mai aproape de Hristos, am căutat să fiu tot mai aproape de oameni. Familia tradițională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio ideologie, cu nicio atitudine. (…) Eu nu o să admit niciodată că sunt homofob, dovadă stau sutele de proiecte pentru oameni care sunt încadrați în homosexualitate”, a adăugat Constantin Necula.

În 2016, Coaliția pentru Familie, o inițiativă civică, a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri legislative de revizuire a Constituției României ce are ca scop definirea căsătoriei ca fiind o ”uniune între un bărbat și o femeie”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Veste uriaşă pentru fanii sportului! Naţionala României se vede din nou la TV
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Comenzile de pe Shein, Temu și AliExpress se scumpesc din nou. O nouă taxă intră în vigoare de la 1 iulie
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un motociclist de 26 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat într-un tramvai care ieşea din depou, pe un bulevard din București
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Reuniune NATO despre situația României. Țara noastră cere ajutor urgent
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți