Liderii UE participă la un summit concentrat pe Brexit şi securitate la Bruxelles

Liderii UE participă joi la un summit concentrat pe Brexit şi pe securitate, la Bruxelles, la scurt timp după un atentat terorist dejucat în principal gară din capitala belgiană, relatează BBC News, preluat de News.ro.
Iulian Tudor
22 iun. 2017, 05:25
Liderii UE participă la un summit concentrat pe Brexit şi securitate la Bruxelles

Securitatea va fi una dintre priorităţi şi în urma atentatelor jihadiste recente de la Londra şi Paris.

Liderii vor evalua progresele făcute în contracararea atacurilor lansate în Europa de gruparea teroristă Stat Islamic. Până în prezent, ei au convenit să desfăşoarea verificări sistematice în bazele de date ale persoanelor care ajung la graniţele externe ale UE, să îi urmărească în justiţie pe cei vinovaţi de recrutarea sau antrenarea jihadiştilor, să consolideze cooperarea în domeniul securităţii cu statele partenere din Orientul Mijlociu şi să îmbunătăţească schimbul de informaţii privind suspecţii de terorism.

În ceea ce priveşte Brexit, premierul britanic Theresa May ar urma să îşi dea acordul privind drepturile de rezidenţă pentru cetăţenii UE şi dreptul la muncă. Detaliile vor fi stabilite, însă, de delegaţiile care negociază Brexit şi care se vor reuni luni.

UE vrea garanţii clare pentru cei aproximativ 3,2 milioane de cetăţeni UE care locuiesc în Marea Britanie şi pentru cei 1,2 milioane de britanici care locuiesc în restul statelor UE.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, întâlnire la Bruxelles cu preşedintele Franţei

O sursă diplomatică europeană a explicat că May va încerca să liniştească restul liderilor în această privinţă.

Şefii de stat şi de Guvern din UE sunt neliniştiţi, pe de o parte pentru că timpul pentru a ajunge la un acord pentru Brexit este scurt, iar pe de altul pentru că May a ieşit foarte slăbită din alegeri.

Mulţi cetăţeni UE din Marea Britanie şi britanici din străinătate sunt îngrijoraţi în legătură cu statutul lor după Brexit. Termenul limită de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar este 30 martie 2019. Unii se tem chiar de extrădare, dacă nu le vor fi garantate drepturile.

Comisia Europeană, care se ocupă de negocieri, insist că europenii trebuie să continue să se bucure de libertatea de circulaţie.

O sursă de la Bruxelles a declarat pentru BBC News că cele două tabere au găsit un teren de înţelegere în privinţa drepturilor cetăţenilor.

Un alt subiect spinos privind Brexit va fi nota de plată pe care va trebui să o achite Marea Britanie. Şi graniţa dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va figura pe agenda de discuţii.

Marea Britanie este dornică să înceapă cât mai repede negocierile pentru un nou acord comercial cu blocul comunitar, dar UE a câştigat deja argumentul că priorităţile privind Brexit trebuie rezolvate mai întâi.

Rivalitatea naţională joacă întotdeauna un rol în summiturile UE, însă Brexitul o ridică pe noi culmi de această dată. UE trebuie să decidă unde va transfera Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

Aproximativ 20 de ţări se luptă pentru una sau ambele agenţii. România şi-a depus candidatura pentru EMA.

Liderii ar urma la summit să ajungă şi la un acord privind procedura de transfer a migranţilor, pe care ar urma să îl supună la vot în octombrie. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Ionuț Radu apără poarta Celtei, dar NU și pe a României! Daniel Șendre nu crede în comunicatul FRF
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT