Uniunea Europeană face presiuni asupra Bucureştiului ca să respecte democraţia

Liderii europeni plănuiesc să trimită reprezentanţi care să supravegheze respectarea obligaţiilor asumate de România în privinţa democraţiei, intensificând presiunea asupra Bucureştiului în contextul actualei crize politice, relatează Financial Times (FT) în ediţia electronică de marţi.
Romania TV
17 iul. 2012, 07:51
Uniunea Europeană face presiuni asupra Bucureştiului ca să respecte democraţia

Acest membru nou din Balcani al Uniunii Europene (UE) va primi termen până la sfârşitul anului să dea curs cererilor Comisiei Europene (CE), prin care să reafirme statul de drept şi independenţa sistemului său judiciar, scrie Financial Times.

Se aşteaptă ca un raport sensibil care evaluează progresele înregistrate de România în domeniile luptei împotriva corupţiei şi aducerii sistemului său judiciar către normele europene, aşteptat miercuri, să avertizeze că lupta pentru putere de la Bucureşti riscă să anuleze toate eforturile întreprinse de această ţară în ultimii ani, adaugă ziarul.

„România s-a descurcat foarte bine în privinţa modernizării sistemului judiciar şi lupta împotriva crimei organizate, dar evenimentele recente au schimbat totul”, a declarat un oficial familiar cu raportul.

„Evenimentele recente riscă un revers al progreselor realizate până acum”, a adăugat această sursă, a cărei identitate nu este dezvăluită de către Financial Times.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Reacția patronului de la FCSB după ce Peluza Nord a decis să nu mai vină pe stadion. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România