7.000 de profesori şi-au dat examenul de definitivat

Cadrele didactice titulare sau suplinitorii calificaţi, cu o vechime de minim doi ani în activitatea de predare, au susţinut marţi, de la ora 9.00, proba scrisă a Examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2012.
Romania TV
17 iul. 2012, 10:10
7.000 de profesori şi-au dat examenul de definitivat

Peste 6.800 de candidaţi s-au înscris la examenul de acordare a definitivării în învăţământ, potrivit ziare.com.

„În total, sunt 117 discipline de examen. La nivel naţional, vor fi 42 de centre de examinare, câte un centru în fiecare judeţ, iar cotestaţiile vor fi evaluate în şase centre”, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei.

La nivelul Minicipiului Bucureşti, la examenul de acordare a definitivării în învăţământ, s-au inscris aproximativ 400 de candidaţi. Proba scrisă va fi susţinută la Colegiul Naţional Spiru Haret din Capitală.

Afişarea rezultatelor se va face luni, 23 iulie. Depunerea contestaţiilor este programată în intervalul 23-24 iulie, iar rezultatele finale vor fi oferite candidaţilor joi, 26 iulie.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Marian Aliuță i-a distrus în direct pe jucătorii de la FCSB: „Glezne de plumb! Dacă jucau 3 zile, nu marcau. Rădoi a venit într-un moment nepotrivit”
Capital.ro
Decizia luată de judecători privind procesul lui Călin Georgescu. Este acuzat de propagandă legionară
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Porumboiu, atac dezlănțuit în direct la adresa membrului Generației de Aur: ”Un umil servil! Nu există așa ceva”
MediaFlux
PAPARAZZI Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai Mitoșeru, a trecut cu bine de operația pe creier! Marea actriță, la plimbare pe soare cu cățel și cărucior de cumpărături FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj