Klaus Iohannis a promulgat LEGEA SALARIZĂRII

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează Administrația Prezidențială.
Iulian Tudor
28 iun. 2017, 10:15
Klaus Iohannis a promulgat LEGEA SALARIZĂRII

Klaus Iohannis „susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, Preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

Iohannis aminteşte că proiectul salarizării unice a fost un proiect asumat, ca parte esenţială a programului de guvernare, de către PSD. „În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României”, consideră preşedintele.

El atrage atenţia că unele aspecte „problematice” vor trebui corectate ulterior, în perioada de aplicare.

„Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB. Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele”, mai precizează sursa citată.

Legea salarizării unitare: Câte măriri de salariu vor primi profesorii în 2018

Legea salarizării, adoptată de Parlament, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru promulgare şi se afla „în atenţia” preşedintelui Klaus Iohannis, după cum afirma purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„În momentul acesta pot să vă spun doar că legea salarizării se află în analiză şi când preşedintele va finaliza această analiză va anunţa ce decizie a luat”, a spus purtătorul de cuvânt.

FSLI cere preşedintelui Klaus Iohannis să solicite Parlamentului reexaminarea Legii salarizării

Dobrovolschi a repetat afirmaţiile lui Iohannis, că preşedintele îşi doreşte o „analiză foarte clară, obiectivă, foarte bună”.

Legea salarizării unitare a fost adoptată pe 7 iunie de Camera Deputaților, for decizional.

Prevederea potrivit căreia aleșii să primească lefuri mărite din iulie, iar profesorii și medicii, etapizat, începând cu anul viitor i-a nemulțumit pe sindicaliștii din educație, care au amenințat inclusiv cu proteste în timpul examenelor de sfârșit de an școlar.

Medicii îi cer lui Iohannis să nu promulge legea salarizării deoarece reprezintă o „nedreptate”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
”Zero șanse!”. Vești proaste pentru FCSB, înaintea derby-ului cu Rapid. Doi titulari, OUT! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Motivul pentru care supermarketurile din România nu au ferestre. Vei privi altfel magazinele de acum
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incident tragic în Bacău, chiar înainte de Crăciun. Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce monta instalațiile decorative pentru șeful său
iamsport.ro
Nervos că jucătorii Stelei au aranjat un meci, Valentin Ceaușescu a izbucnit la adresa lui Anghel Iordănescu: ”Nu mă mai vedeți pe teren, uitați de mine!”
MediaFlux
Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, se tratează. A luat drumul farmaciilor ieftine în rând cu pensionarii FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde