Viaţa în puşcărie a primului înalt demnitar ajuns în spatele gratiilor

S-a plimbat prin toate ţările lumii. Mai puţin în China, "am refuzat să mă duc, le povestesc acum băieţilor, pentru că eram foarte tare anticomunist”.
Romania TV
17 iul. 2012, 19:30
Viaţa în puşcărie a primului înalt demnitar ajuns în spatele gratiilor

Cel mai bine primit a fost în Israel, datorită celui de-al doilea prenume, crede Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii, însă lui cel mai mult i-a plăcut în America. Se simţea liber, mergea oriunde fără să-l întrebe nimeni nimic. După ce s-a întors în ţară, prin decembrie 2001, a fost chemat să dea răspunsuri celor de la DNA. „Mai întrebaţi-mă”, mă îmbie el. „Nu mai am ce”. „Păi, n-am cu cine să vorbesc aici”, recunoaşte, sincer, fostul ministru al Agriculturii. „Aţi venit dumneavoastră acuma să vorbesc şi nu vreţi să vorbesc…”.

Stăm la poveşti de două ore în vorbitorul de la Penitenciarul Gherla. O sală mare, cu pereţii îmbrăcaţi în faianţă şi plină de mese rotunde şi roşi, prevăzute cu plăci de lemn prinse sub tăblia de plastic.

Citeste reportajul integral pe jurnalul.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT