Ministrul Carmen Dan afirmă că numirea şefului DGPI s-a făcut cu respectarea prevederilor legale

Ministrul Carmen Dan a afirmat, vineri, la Câmpina, că numirea directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) s-a făcut în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, colonelul Mihai-Cristian Mărculescu fiind cel care a câştigat concursul şi a obţinut şi avizul CSAT.
Romania TV
14 iul. 2017, 14:03
Ministrul Carmen Dan afirmă că numirea şefului DGPI s-a făcut cu respectarea prevederilor legale

Ministrul Carmen Dan a explicat, vineri, la Câmpina, răspunzând unor întrebări, că numirea conducerii DGPI s-a făcut de fiecare dată la propunerea ministrului de Interne.

Structura organizatorică a acestui serviciu precum şi nivelul funcţiei de conducere a acestui serviciu au fost stabilite printr-un act normativ pe care eu l-am găsit în vigoare la momentul la care am venit la minister. Ce am făcut mai departe a fost să respect prevederile acestui act normativ, motiv pentru care, la sfârşitul lunii ianuarie, în condiţiile în care eu mi-am preluat mandatul pe 4 ianuarie, deci pe 30 ianuarie am făcut propunerea de numire a conducerii DGPI a domnului Mărculescu care era persoana care câştigase concursul şi avea şi avizul CSAT„, a spus Carmen Dan.

Aceasta a explicat faptul că a revenit cu propunerea de numire după instalarea noului Executiv. 

Această propunere nu s-a finalizat vreme de vreo 5 luni de zile. În momentul în care conducerea Guvernului a fost preluată de premierul Tudose, am revenit şi am făcut această propunere şi imediat s-a emis decizia primului ministru şi a apărut în Monitorul Oficial numirea domnului Mărculescu în funcţia de director executiv al DGPI”, a mai spus Carmen Dan.

Ministrul a explicat faptul că întotdeauna reprezentanţii MAI au fost de acord ca numirea DGPI să se facă cu avizul CSAT.

”Eu vreau să punctez că numirea s-a făcut în conformitate cu prevederile ordonanţei 76″, a adăugat Carmen Dan.

Premierul Mihai Tudose a semnat, în 4 iulie, decizia de numire în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul MAI a colonelului Mihai-Cristian Mărculescu.

Colonelul Mihai-Cristian Mărculescu exercita deja atribuţiile de director general al DGPI încă din noiembrie 2016, prin decizia de împuternicire a premierului de atunci, Dacian Cioloş.

Mărculescu a lucrat în DIPI, transformată ulterior în DGPI, din 2001.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor