Organele unui bărbat de 60 de ani, salvare pentru trei vieţi omeneşti

O echipă formată din medici din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Oradea prelevează, joi, organele unui bărbat în vârstă de 60 de ani care a intrat în moarte cerebrală după ce a făcut o criză de epilepsie, trei vieţi urmând să fie astfel salvate.
Romania TV
19 iul. 2012, 14:24
Organele unui bărbat de 60 de ani, salvare pentru trei vieţi omeneşti

„Este vorba de un pacient de 60 de ani a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe. Bărbatul a ajuns la noi în cursul zilei de miercuri, după ce a făcut o criză de epilepsie şi a intrat în stop cardio-respirator. El a fost resuscitat, însă nu şi-a revenit şi am demarat protocolul de declarare a morţii cerebrale”, a declarat, joi, dr. Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant în Bihor.

Potrivit acesteia, operaţia de prelevare a început, joi la prânz, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, şi se estimează că va dura până la ora 17.00.

La intervenţia chirurgicală participă medici din Bucureşti, Cluj şi Oradea, care prelevează ficatul, rinichii şi corneea.

Potrivit dr. Pantiş, ficatul pacientului va fi transportat, joi după-amiază, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, rinichii vor fi duşi la Institutul de Transplant Renal din Cluj-Napoca, iar corneea – la Spitalul Militar Central, urmând să fie transplantate unor pacienţi care se află pe lista de aşteptare.

„Practic, trei vieţi vor fi salvate, iar doi oameni vor vedea”, a spus Pantiş.

Aceasta este cea de-a şasea operaţie de prelevare de organe desfăşurată în acest an la Oradea, municipiul aflându-se în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte donarea de organe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT