Boureanu: USL va ajunge să depună plângere penală împotriva lui Merkel, Barroso şi a ambasadorilor

Cristian Boureanu a declarat, joi, referindu-se la demersul USL care a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a 14 democrat-liberali, că următorul pas ar putea fi chemarea în instanţă a cancelarului Angela Merkel şi a şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.  
Romania TV
19 iul. 2012, 17:54
Boureanu: USL va ajunge să depună plângere penală împotriva lui Merkel, Barroso şi a ambasadorilor

Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a acuzat, joi, USL că s-ar afla „într-o mare derută” şi că i-ar arunca pe români „în braţele minciunii”, referindu-se la plângerea penală pe care PSD şi PNL au făcut-o pe numele lui Traian Băsescu şi a altor 14 pedelişti.  

„Împotriva cui a depus această plângere penală USL-ul? Împotriva apartenenţei României la UE? Împotriva democraţiei în România? Sau împotriva drepturilor românilor de a circula şi de a munci în Europa? Practic USL-ul a depus plângere penală împotriva USL. Aici au greşit ei. Cred că plângerea penală trebuia să fie de fapt un auto-denunţ. UE, comunitatea statelor democratice şi presa internaţională au în faţă fapte. Nu vorbim despre bârfe sau informaţii neverificabile”, a declarat Cristian Boureanu, într-o conferinţă de presă, reluând tema susţinerii europene.

„Următorul pas pe care USL îl are de făcut este să depună plângere penală împotriva lui Merkel, împotriva lui Barroso, împotriva UE şi să ia martori toţi ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti. În 1933 naziştii au aruncat în puşcării şi lagăre parlamentarii opoziţiei din acea vreme pentru exact aceleaşi acuzaţii: subminarea economiei şi defăimarea ţării. La fel au făcut şi comuniştii din fostul lagăr sovietic din toate statele socialiste, inclusiv comuniştii români”, a mai afirmat democrat-liberalul.

Uniunea Social Liberală a depus joi o plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a paisprezece democrat-liberali.

În denunţul depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, USL îi acuză de subminarea economiei naţionale şi de comunicare de informaţii false pe liderii PDL Vasile Blaga, Cristian Preda, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Anca Boagiu, Andreea Paul Vass şi Sever Voinescu, pe foştii premieri Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, eurodeputatul Monica Macovei, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, fostul secretar general al PDL, Ioan Oltean şi pe deputatul Nicuşor Păduraru.

Cei paisprezece, împreună cu Traian Băsescu, sunt acuzaţi că au dus o campanie de intimidare a Parlamentului, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului şi Preşedinţiei, precum şi că ar fi făcut propagandă negativă Statului Român, fapt care ar fi atras deprecierea monedei naţionale şi scăderea încrederii investitorilor români.

Plângerea, semnată de către 22 de parlamentari liberali şi 33 de social-democraţi, face trimitere la: „atingerea relaţiilor sociale referitoare la atributele fundamentale ale Statului Român, prin provocarea unei instabilităţi economice fără precedent şi prin atingerea adusă procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat