Iohannis vizitează judeţele Harghita şi Covasna. Imnul Ţinutului Secuiesc, cântat după imnul României în cadrul unei dezbateri

Preşedintele Klaus Iohannis se află, marţi, într-o vizită în judeţele Harghita şi Covasna pentru cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională. În cadrul vizitei, şeful statului va participa la o dezbatere cu autorităţile locale, va vizita Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, căminul ”Sfântul Ştefan” din Miercurea Ciuc, fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, iar la finalul zilei va lua parte la un ceremonial militar la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea.
Romania TV
18 iul. 2017, 04:00
Iohannis vizitează judeţele Harghita şi Covasna. Imnul Ţinutului Secuiesc, cântat după imnul României în cadrul unei dezbateri

UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Miercurea Ciuc, că a considerat intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în cadrul dezbaterii la care a participat drept „un semn de respect”, explicând că este important să asculţi ce vine „din sufletul” oamenilor, nu doar din protocol. „Nu am ştiut, dar recunosc că am luat-o ca şi un semn de respect. Dacă cei din sală, care au cântat, au dorit asta să îmi prezinte, eu am ascultat ce mi-au cântat şi am trecut mai departe. E foarte important să ascultăm şi ce vine din sufletul oamenilor, nu numai ce vine din protocol”, a spus şeful statului.

„Un mesaj pentru români și maghiari, pentru maghiari și români: haideți să lucrăm împreună, este singura soluție pentru noi toți”, a declarat Iohannis, după o întâlnire cu reprezentanții clusterelor, asociațiilor profesionale și incubatoarelor de afaceri din județul Covasna.

UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis le-a mulţumit, marţi, aleşilor locali din judeţele Harghita şi Covasna, în debutul unei dezbateri, după ce a fost intonat de participanţi imnul Ţinutului Secuiesc, pentru că „i-au cântat”, afirmând că au voci „bune şi puternice”, iar el a venit ca să îi asculte.

„Vă mulţumesc că mi-aţi cântat când am intrat. Aveţi voci bune şi puternice. Din câte ştiu eu, au trecut mulţi ani de când un preşedinte a păşit aici, într-o vizită oficială, aşadar am ţinut în mod special să vin în această zonă minunată, cu oameni puşi pe treabă, pentru a vă cunoaşte”, a spus preşedintele.

El a afirmat că a venit în aceste două judeţe pentru „a-i asculta cu foarte mare atenţie”. „Sunt sigur că doar prin dialog şi parteneriat autentic pot fi găsite cele mai bune soluţii la dificultăţile pe care le întâmpinaţi. Apreciez foarte mult echilibrul de care dă dovadă marea majoritate a aleşilor locali din judeţele Harghita şi Covasna. Adesea v-aţi constituit într-un liant între majoritate şi minoritate şi aţi creat o punte între actul decizional local şi central”, a continuat Iohannis.

Preşedintele a mai atras atenţia că, de multe ori, realităţile din aceste două judeţe, locuite în mare parte de maghiari, au fost interpretate „de o manieră care dezbină”, şi care accentuează diferenţele şi „promovează ostilitatea”.

„Intoleranţa, respingerea celor de altă entnie, indiferent dacă sunt practicate de reprezentanţi ai minorităţii sau ai majorităţii, sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei, atât a comunităţilor, cât şi a ţării în ansamblu. La fel cum izolarea acestor comunităţi nu este de natură să favorizeze progresul”, a mai spus Iohannis.

UPDATE: Câteva zeci de persoane l-au așteptat marți, pe președintele Klaus Iohannis, în fața sediului Consiliului Județean Harghita, fluturând steaguri secuiești și pancarte în limbile maghiară, română și germană prin care își exprimau o serie de doleanțe.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, marţi, vizita în Harghita şi Covasna, cu o dezbatere alături de reprezentanţii administraţiei publice locale din cele două judeţe. În debutul dezbaterii, după imnul României, a fost cântat imnul Ţinutului Secuiesc de către întreaga sală şi de către preşedinţii CJ Harghita şi Covasna, care se aflau pe scenă, alături de şeful statului.

Iohannis a intrat în sala Consiliului Judeţean Harghita alături de Borboly Csaba, preşedintele CJ, şi Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna. După imnul României, a fost cântat şi imnul Ţinutului Secuiesc de către întreaga sală, inclusiv de către cei doi şefi de CJ care se aflau alături de preşedinte.

Şeful statului participă la această oră la dezbaterea „Coerenţă şi transparenţă – exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”, cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele Harghita şi Covasna.

După cântarea celor două imnuri, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a susţinut un discurs în care a vorbit despre drepturile minorităţilor, cerând mai multe măsuri pentru protecţia lor, şi afirmând că maghiarii nu trebuie să se mai simtă ca nişte „copii vitregi ai statului român”. El a cerut preşedintelui să fie un mediator între majoritate şi minoritate.

„Marţi, 18 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi în vizită în judeţele Harghita şi Covasna. Au trecut mulţi ani de când un şef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două judeţe din centrul ţării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională”, a anunţat, în urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis.

Mădălina Dobrovolschi a precizat că şeful statului va participa la o dezbatere cu autorităţile locale ce va avea loc la Consiliul Judeţean Harghita, în Miercurea Ciuc, eveniment la care vor participa peste 300 de aleşi locali, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene. Dezbaterea poartă numele „Coerenţă şi transparenţă, exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna” şi se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administraţia locală din judeţele Harghita şi Covasna, identificarea domeniilor cu potenţial de dezvlotare în această zonă, dar şi a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ.

„Cele două judeţe, e bine de subliniat, au un potenţial extraordinar de dezvoltare, dar trebuie identificate condiţiile care vor face posibilă această dezvoltare. (…) Temele care vor fi abordate în cadrul acestei dezbateri: infrastructură, activităţi economice şi forţă de muncă la nivel local, capacitatea de colaborare prin intermediul clusterelor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, turismul şi potenţialul de dezvoltare din această zonă”, a arătat Dobrovolschi.

Dezbaterea este organizată de Consiliul Judeţean Hraghita în colaborare cu Consiliul Judeţean Covasna.

Tot marţi, şeful statului vizitează şi Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, purtătorul de cuvânt precizând că Iohannis îşi doreşte să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordă încurajării tradiţiilor, respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie când vorbim despre libertate religioasă, dar şi dezvoltarea parteneriatului între autorităţile locale şi culte în domenii precum cel cultural, social şi educaţional.

„Este una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România. De asemenea, este cel mai mare complex de acest gen din Europa de Est, adunând credincioşi din România şi din alte ţări. Vizita la acest centru spiritual are un rol foarte clar”, a punctat Dobrovolschi.

De asemenea, tot în cadrului vizitei în Harghita, Iohannis se va opri la căminul „Sfântul Ştefan” din Miercurea Ciuc.

„Va vizita acest cămin, şi, de asemenea, în incinta acestei instituţii, va avea o întâlnire cu meşteşugari, întreprinzători şi producători autohtoni. Ca de fiecare dată, când sunt astfel de contexte, preşedintele îşi doreşte să sublinieze faptul că susţine agricultura ecologică şi, de asemenea, producătorii autohtoni, meşteşugarii. Să nu uităm că aceste aspecte ţin de brandul României şi, dacă tot vorbim de potenţial de dezvoltare în această zonă, tocmai aceste lucruri pot face parte din elementele de dezvoltare agroturistică din zona Harghita şi Covasna”, a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.

Potrivit estimărilor Administraţiei Prezidenţiale, deplasarea în judeţul Harghita se va finaliza undeva în jurul prânzului cu o vizită la un obiectiv foarte important din punct de vedere economic pentru această zonă.

„Este vorba aici despre fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, este o fabrică cu tradiţie în îmbutelierea apei minerale. Are capital integral românesc, ceea ce este un fapt foarte important. România se află pe locul 5 la nivelul Uniunii Europene la capitolul producţie de ape minerale, care este, din nou, un fapt care merită adus în prim plan. Tocmai de aceea, şeful statului intenţionează să sublinieze acest potenţial pe care îl are zona, un potenţial economic important, tocmai pentru că există resurse deosebit de bogate în izvoare de ape minerale”, a precizat Dobrovolschi.

După prânz, Iohannis va merge în judeţul Covasna, mai precis în municipiul Sfântul Gheorghe, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoarelor din zonă şi unde se va discuta despre măsurile care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii din zonă, dar şi modul în care acestea ar putea să aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea economică din judeţele Harghita şi Covasna.

Totodată, Dobrovolschi a mai spus că la finalul zilei şeful statului va lua parte la un moment special, acesta urmând să aibă loc la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea, „la exact 100 de ani de la bătălie, una dintre cele mai mari desfăşurate pe teritoriul României în Primului Război Mondial”.

„Iată, preşedintele ia parte la un ceremonial militar, dar, de asemenea, aduce omagii ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial. (…) Preşedintele vrea să pună în evidenţa contribuţia remarcabilă pe care au avut-o ostaşii români la ceea ce înseamnă realizarea Unirii. Şi de asemenea, două aspecte importante – cât este de necesar să marcăm momentele glorioase ale Armatei Române şi Preşedintele îşi mai doreşte să sublinieze nevoia urgentării, nevoia intensificării pregătirilor pentru anul 2018. Să nu uităm că vorbim despre Centenarul Marii Uniri şi sunt necesare aceste pregătiri foarte serioase”, a conchis Dobrovolschi.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Ce pasiune periculoasă are Ioana Țiriac, unica fiică a lui Ion Țiriac. Moștenitoarea imperiului Țiriac i-a uimit pe toți
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie