Cătălin Cherecheş, acuzaţii grave la adresa anchetatorilor: Mi-au spus să le dau un peşte mai mare, pe Udrea sau Oprea şi uită de mine

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, susţine că anchetatorii din dosarul său în care a fost acuzat de luare de mită i-ar fi cerut să facă denunţuri împotriva lui Gabriel Oprea sau a Elenei Udrea, consideraţi ”peşti mari”, iar în schimbul acestora, el ar fi scăpat de acuzaţii.
Romania TV
18 iul. 2017, 08:28
Cătălin Cherecheş, acuzaţii grave la adresa anchetatorilor: Mi-au spus să le dau un peşte mai mare, pe Udrea sau Oprea şi uită de mine

Cătălin Cherecheş a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu a cedat presiunilor făcute asupra sa deoarece este un om care nu face rău nimănui.

”Puteam scăpa în 24 de ore, dacă făceam nişte denunţuri. A fost un drum pe care l-am făcut noaptea de la Baia Mare la Cluj-Napoca, când m-au arestat, şi mi s-a spus de către cei care erau cu mine în maşină -procurori, poliţişti judiciari, că . Nu ştiu dacă este o practică a DNA sau nu, dar ştiu de la martorii din dosarul meu că au fost puşi sub presiune să declare ceva împotriva mea şi să se găsească mai multe pentru a se forma un dosar mai gros. Nu am cedat la aceste presiuni, pentru că sunt un om care nu fac rău nimănui”, a spus Cherecheş.

Acesta a adăugat că nu ar fi făcut nici un denunţ împotriva cuiva, deoarece ţine la principiile sale:

”Ca principiu creştinesc nu aş fi făcut dacă aş fi avut ceva, dar nu am avut nimic faţă de aceşti oameni”, a spus primarul municipiului Baia Mare.

Totodată, Cătălin Cherecheş a acuzat DNA de comportament abuziv în condiţiile în care din 2012, din momentul în care a devenit primar, i s-a analizat toată activitatea de către DNA.

”Am fost urmărit cinci ani, zi de zi, minut cu minut”, a precizat Cherecheş.

Cătălin Cherecheş a fost arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată de Tribunalul Cluj în 27 aprilie 2016 pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Cluj a menţinut această hotărâre. Tribunalul Maramureş a prelungit, în 24 mai 2016, arestul preventiv al acestuia.

Cherecheş a fost reales, în urma alegerilor locale din iunie anul trecut, în funcţia de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi, a depus jurământul, dar a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Maramureş.

Cătălin Cherecheş s-a aflat în perioada august – decembrie 2016 în arest la domiciliu, după care a fost plasat sub control judiciar.

În 10 mai 2017, Curtea de Apel Cluj a admis contestaţia depusă la măsura controlului judiciar şi a înlăturat obligaţia lui Cherecheş de a nu exercita mandatul de primar, astfel că acesta şi-a reluat funcţia de primar al municipiului Baia Mare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT