BREXIT. Cea de-a doua sesiune de negocieri privind Brexitul s-a încheiat. Divergenţele persistă

Cea de-a doua sesiune de negocieri între UE și Marea Britanie privind Brexitul s-a încheiat joi la Bruxelles, constatându-se poziții divergente privind justiția europeană și costul despărțirii de UE, relatează AFP.
Romania TV
20 iul. 2017, 11:48
BREXIT. Cea de-a doua sesiune de negocieri privind Brexitul s-a încheiat. Divergenţele persistă

O conferință de presă urma să înceapă la ora locală 12:15 (10:15 GMT) înaintea unui dejun excepțional între cei doi negociatori șefi, Michel Barnier și David Davis, la Reprezentanța permanentă a Marii Britanii pe lângă UE.

Potrivit unor surse apropiate de negocieri, discuțiile, care au început luni, s-au desfășurat într-un climat cordial.

Dar această primă intrare în ‘miezul’ unor subiecte dintre cele mai spinoase — drepturile cetățenilor din UE în Regatul Unit, costul ieșirii din UE — nu a făcut decât să evidențieze divergențe între cele două tabere.

UE cere Londrei ‘să-și regleze conturile’ angajamentelor asumate în perioada în care a fost membră UE înainte de ieșirea din blocul comunitar, prevăzută în martie 2019. Costurile ieșirii sunt evaluate între 55 și 100 miliarde de euro, potrivit unor surse din cadrul UE.

Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, preferă să discute ‘metodologia’ înainte de a avansa o sumă, prevenind în același timp că orice separare ‘costă scump’.

Dar Marea Britanie, care nu și-a făcut încă publică poziția privind reglementarea financiară, evită să accepte ‘obligații’, potrivit acestor surse, chiar dacă recunoaște că va trebui să plătească.

Soarta cetățenilor expatriați intră în contradicție cu chestiunea suveranității Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), de care Londra dorește să se desprindă după Brexit.

UE în schimb ar dori să poată continua să coopereze cu cea mai înaltă instanță juridică în caz de litigii, în special privind respectarea drepturilor cetățenilor săi stabiliți în Regatul Unit.

Cu prilejul dejunului, Michel Barnier și David Davis vor face bilanțul a patru zile de negocieri pentru care sute de funcționari britanici s-au deplasat la Bruxelles.

Discuțiile au fost organizate pe mici grupuri de lucru.

Cele privind granița între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, a treia prioritate a acestei prime faze de negocieri, înainte de a trece la forma viitoarei relații între Bruxelles și Londra, au fost purtate de Michel Barnier și David Davis.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Dan Petrescu, tot mai aproape de revenirea în fotbal! Imaginile care spun totul despre antrenorul dorit la FCSB. Video Exclusiv
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Reacția PSD
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal în Dolj, între două autoturisme! O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au ajuns în spital
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Ciucu, întâlnire de grad zero în dosul Primăriei Capitalei | Foto Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte