Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru luare de mită

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, ca fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita şi omul de afaceri Gabriel Mardaresevici să rămână sub control judiciar în dosarul în care sunt judecaţi pentru luare, respectiv dare de mită, după ce tribunalul hotărâse ca acestora să li se ridice măsură preventivă. Hotărârea intanţei este definitivă.
Alina Costache
20 iul. 2017, 15:58
Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru luare de mită

Reprezentantul DNA a cerut că cei doi să fie judecaţi în continuare sub control judiciar, pe motiv că nu a fost depăşită durata rezonabilă a acestei măsuri preventive şi a cerut instanţei să ţină cont de gravitatea faptelor de care aceştia sunt acuzaţi.

La rândul său, avocatul lui Gheorghe Nichita a arătat că la procesul de fond mai există o singură probă de administrat, o adresa care trebuie să vină de la Parchetul General, scrie news.ro.

Întrebat de judecător ce funcţie ocupă în acest moment Gheorghe Nichita, avocatul acestuia a spus că este consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, dar că „aceasta nu este o funcţie publică sau politică, ci una de natură administrativă, de îndrumare”.

În 17 iulie, Tribunalul Bucureşti a decis să revoce măsura controlul judiciar în cazul celor doi, decizia fiind contestată de DNA la instanţa superioară.

În decembrie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.

Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită.

Nichita este acuzat că a primit 10 la sută dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme şi a beneficiat de reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi de cazare în China.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Alex Dobre, negocieri pentru un transfer stelar: a fost la un pas să plece de la Rapid la un club uriaș din Marea Britanie
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte