Forumul Civic al Românilor: Am rămas cu sentimentul abandonării în urma vizitei preşedintelui Iohannis în Covasna şi Harghita

Conducerea Forumului Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș își exprimă regretul că președintele Klaus Iohannis, care a efectuat săptămâna aceasta o vizită de lucru în Covasna și Harghita, nu a alocat timp și unei întâlniri cu reprezentanții comunităților românești din această zonă, în care sunt minoritari din punct de vedere numeric.
Romania TV
21 iul. 2017, 19:12
Forumul Civic al Românilor: Am rămas cu sentimentul abandonării în urma vizitei preşedintelui Iohannis în Covasna şi Harghita

Liderul Forumului, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop menționează că ar fi fost de ‘importanță majoră’ ca președintele să fi fost informat și să cunoască direct de la sursă ‘problemele grave, de discriminare etnică, de deznaționalizare, (…) de epurare la care este supusă populația românească de către unele autorități și lideri locali’.

‘Surprinzător, am fost complet ignorați, nu am primit niciun răspuns și nici nu am fost primiți de președintele României, într-o întâlnire separată. Mai mult chiar, nici în plenul întâlnirii, reprezentanților comunității românești nu li s-a permis să vorbească. S-a întâmplat chiar în prezența președintelui, care nu s-a sfiit să stea solemn în picioare când s-a intonat așa — zisul imn secuiesc, care conține texte prin care românii sunt priviți de sus cu trufie nemeșească. Ne exprimăm regretul că președintele ales al tuturor românilor s-a lăsat manipulat de gazdele sale care revendică gălăgios, cu sfidătoare stăruință, drepturi ce ar proveni dintr—o istorie închipuită ce poartă reminescența vetustă a epocii feudale’, se arată în documentul citat.

Reprezentantul Forumului Civic mai menționează că, în urma vizitei președintelui Klaus Iohannis, ‘am rămas cu sentimentul abandonării, cu lipsa de preocupare în calendarul său public și politic pentru soarta noastră’.

‘Ne pare rău de adevărul pe care îl constatăm: că, la rândul său, președintele României nu dorește să știe de existența și necazurile noastre, ale românilor, numeric minoritari în zonă și pe cale de dispariție în unele localități, după ce, în continuitatea noastră multimilenară, ne-am purtat destinul printre acești munți, am ținut trează lumina civilizației prin tradițiile ce le avem ca popor statornic și creștin. Ar fi fost un prilej potrivit pentru un dialog constructiv, chiar istoric, cu efecte benefice pentru toți locuitorii județelor vizitate și un semnal pentru autoritățile locale de a păși spre normalitate (…) Chiar dacă statistic contăm electoral mai puțin, avem și noi dreptul la respect și tratament egal din partea președintelui, regretăm că s-a pierdut prilejul de a o face. În orizontul nostru de așteptare am fi dorit să se risipească sentimentul coincidențelor post-decembriste de până acum, în care noi românii de aici, am fost spectatori nevinovați la defilarea unei galerii triste a multora dintre demnitarii care în loc să ne reprezinte cu adevărat în forurile țării ne-au trădat, ne-au ignorat, deseori am fost dați uitării, deși existăm și mai suntem încă pe aceste meleaguri’, afirmă liderul Forumului Civic.

Referindu-se la modul în care s-a desfășurat vizita șefului statului, președintele Forumului a opinat că organizatorii, respectiv reprezentanții ‘puterii locale au creat aparența oficializării și autentificării marcării teritoriale simbolice a unui ținut inexistent, rupt de teritoriul României, prin cele două momente controversate, al intonării imnului și oferirii steagului secuiesc, amintind de momente istorice dramatice pentru români’.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ce reunește aproape 40 de organizații nonguvernamentale, a fost fondat în anul 2005 de un grup de intelectuali, cu binecuvântarea actualului mitropolit al Banatului, Ioan, cu scopul de a contribui la păstrarea și dezvoltarea identității naționale a românilor din cele trei județe.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte