Autorităţile se contrazic în cazul băieţelului Magdei Vasiliu. Şeful CNAS: Trebuie să demonstrăm că acest copil are un handicap

Şeful CNAS, Marian Burcea, a declarat că, în cazul Magdei Vasiliu, situaţia se va rezolva dacă se demonstrează că fiul ei are un handicap, el precizând că legislaţia nu oferă mamelor concediu medical decât pentru copiii care au până în şapte ani, singura excepţie fiind petru cei cu dizabilităţi.
Roxana Gagiu
27 iul. 2017, 15:08
Autorităţile se contrazic în cazul băieţelului Magdei Vasiliu. Şeful CNAS: Trebuie să demonstrăm că acest copil are un handicap

„Potrivit legii, pentru copiii de peste şapte ani, mama nu mai beneficiază de concediu medical, decât dacă cel mic are un handicap şi înţeleg că băieţelul despre care vorbim are opt ani. Trebuie să demonstrăm că are un handicap pe nişte hârtii. Vreau să nu se interpreteze greşit, facem tot ce este posibil, dar trebuie să respectăm nişte reguli. Doamna are nevoie de concediu medical şi dacă mă întrebaţi pe mine, handicap mai mare decât boala asta nu cred că există, vorbesc în calitate de medic. Eu vreau date corecte de la familie ca să putem rezolva repede situaţia. Este uşor de spus că nu îi dăm concediu pentru că acel copil are mai mult de şapte ani, dar haideţi să vedem în ce condiţii se poate rezolva, cum îi putem ajuta. Trebuie să demonstrăm cât mai rapid că acest copil are un handicap”, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea.

Marian Burcea a precizat că, joi dimineaţă, a avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pe această temă. Ministrul i-a cerut să rezolve această problemă, şeful CNAS menţionând că aşteaptă anumite documente din partea Magdei Vasiliu.

„Eu nu contest că domna nu a bătut pe la nişte uşi şi nu a pierdut timpul, dar la asta o să lucrăm, ca să nu se mai piardă timpul. Nu ştiu exact ce se întâmplă. I-am rugat pe colegii mei să adune toate datele necesare. Nu ştim copilul ăla cum este acolo, e pe formular, nu e pe formular (E 112 – n.red.). Doamna zice că cel mic a fost tratat foarte drăguţ, ceea ce este foarte bine, dar la sfârşit, ţi se da o notă de plată. Trebuie să o luăm puţin pe capitole şi repede. Dacă acest copil avea şapte ani, în 15 zile, cu datele traduse la un notariat, trebuia să i se dea concediu medical, fără să se prezinte personal la medic. Legislaţia nu este chiar atât de stufoasă. Boala copilului este clar un handicap pentru că leucemia este o afecţiune îngrozitoare”, a adăugat Burcea.

În şedinţa de guvern de joi, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, făcând referire la cazul Magdei Vasiliu.

„E în public un caz care atrage atenţia asupra birocraţiei care a ajuns la cote extreme în cadrul Ministerului Sănătăţii. Cei care se lovesc de această birocraţie sunt oameni bolnavi, cu 400.000 de hartii care trebuie plimbate de la medicul de familie la medicul specialist, care trebuie să-i dea scrisoare medicală, reţetă, să meargă la farmacie şi dacă nu găsesc medicamentele să se întoarcă şi să reia ciclul. Nu sunt sportivi de performanta cei aflati in situaţia asta. Vă rog ca în 2 saptămâni să prezentaţi un proiect închegat privind reducerea birocraţiei în acest sens. Nu se poate ca cineva la tratament în străinătate să vină în ţară să demonstreze că e bolnav… este tot caz medical. Hai să nu rezolvăm cazuri punctuale, hai să rezolvam sistemul… sistemul e defect rău, a spus premierul.

Ministrul Sănătăţii a spus în şedinţa de Guvern că a luat legătura cu Magda Vasiliu şi situaţia e rezolvată şi împreună cu preşedintele Casei Naţionale de Sănătate va lua măsuri să nu se mai întâmple astfel de lucruri.

Băieţelul Magdei Vasiliu, a fost diagnosticat cu teribila maladie acum trei luni. Prezentatoarea de ştiri şi-a internat copilul într-un spital din Roma şi a fost uimită de sistemul de sănătate din Italia.

„Internarea de urgenţă a copilului meu nu a fost condiţionată de niciun act! Vlad a fost internat, diagnosticat şi a început chimioterapia fără să am iniţial niciun document. Abia apoi m-au întrebat de cardul european. Le-am spus că nu-l am, dar îl voi avea şi i-am rugat să nu oprească investigaţiile. Funcţionarul de la ghişeu mi-a răspuns simplu: «Doamnă, copilul e tratat oricum. Nu condiţionăm tratamentul de chestiuni birocratice! Staţi liniştită!»”, scrie Magda Vasiliu, pe contul ei de facebook.

Pentru a fi alături de băiatul ei în spitalul din Roma, Magda Vasiliu a încercat să-şi ia concediu medical, dar s-a lovit de birocraţia absurdă din România. VEZI AICI POVESTEA PREZENTATOAREI MAGDA VASILIU

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru vineri, 22 august. Leii află un adevăr dureros
Capital.ro
TAXĂ specială pentru gunoi. Primăria pregătește schimbarea pentru utilizatorii casnici și non-casnici: Pentru acoperirea costurilor serviciului
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă bei apă dintr-o sticlă de plastic lăsată în mașină la căldură, conform oamenilor de știință
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Final neașteptat într-un trio conjugal celebru din România. A rămas prietenă cu amanta
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Georgianei, adolescenta de 14 ani care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubitul: 'Viața mea...' 😢
iamsport.ro
Revelația noului sezon din SuperLiga? ”E departe play-off-ul, dar nu sunt o surpriză rezultatele noastre. Suntem o echipă total schimbată”
MediaFlux
Armata pregătește un exercițiu de mobilizare și evaluare. Rezerviștii din București și Ilfov chemați la ordin
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi