Cântăreţul de muzică country Glen Campbell a murit la 81 de ani

Glen Campbell, cântăreţul de muzică country supranumit Rhinestone Cowboy, a murit la vârsta de 81 de ani. El suferea de Alzheimer. 
Romania TV
09 aug. 2017, 05:32
Cântăreţul de muzică country Glen Campbell a murit la 81 de ani

Glen Campbell a avut o carieră fabuloasă. Nu mai puţin de 80 dintre cântecele sale au ajuns în topurile muzicale de specialitate, unele dintre ele chiar pe poziţia 1: „Galveston”, „Wichita Lineman”, „Southern Nights” sau „Rhinestone Cowboy”.

Cu toate acestea, Glen şi-a păstrat modestia. El obişnuia să spună că nu e un cântăreţ de muzică country, ci doar un „băiat simplu de la ţară, care cântă” („I’m a country boy who sings”).

Glen s-a născut în Arkansas, într-o familie numeroasă, a fost unul dintre cei 12 copii. Au fost săraci, au trăit greu, însă toţi erau pasionaţi de muzică.

Glen a primit prima chitară la 4 ani, făcută de tatăl său dintr-una mai mare, pentru un copil ca el. Din acel moment, nu a mai lăsat chitara din mână.

A ajuns să cânte într-o trupă care făcea acompaniament pentru Elvis Presley, Frank Sinatra sau Nat King Cole. Cu timpul, a încercat să înregistreze solo şi a cunoscut un oarecare succes. 

În 1967, a primit recunoaşterea valorii sale, piesele „Gentle on My Mind” şi „By the Time I Get to Phoenix” primind fiecare câte un premiu Grammy.

De acolo, cariera lui nu a mai mers decât în sus.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT