Fiul ministrului Justiţiei a câştigat concursul pentru postul de asistent universitar la Facultatea de Drept din Iaşi

Fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a câştigat concursul pentru angajarea pe postul de asistent universitar la Facultatea de Drept din Iaşi. Potrivit 7est.ro, pentru ca Alexandru Toader să poată participa la concurs, Senatul universităţii ieşene a modificat cu o lună înainte paragraful unei prevederi, astfel încât funcţia de asistent universitar să poată fi ocupată şi în condiţiile în care un candidat are titlul de doctor în Drept Penal, nu doar doctoratul în Drept Civil.
Romania TV
10 aug. 2017, 16:53
Fiul ministrului Justiţiei a câştigat concursul pentru postul de asistent universitar la Facultatea de Drept din Iaşi

Potrivit 7est.ro, Senatul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a schimbat a schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte ca un post de asistent universitar la Facultatea de Drept să fie scos la concurs. În final, postul a fost ocupat de Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei Tudorel Toader, care s-a suspendat din funcţia de rector al universităţii Alexandru Ioan Cuza la scurt timp după ce a fost desemnat ministru.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader, PRIMA REACŢIE în scandalul fiului său care a ocupat o poziţie universitară

Pentru ca Alexandru Toader să poată participa la concurs, Senatul universităţii ieşene a modificat paragraful unei prevederi, astfel încât funcţia de asistent universitar să poată fi ocupată şi în condiţiile în care un candidat are titlul de doctor în Drept Penal, nu doar doctoratul în Drept Civil.

La sfârşitul lunii aprilie, Universitatea Al. I. Cuza a anunţat scoaterea la concurs a postului de asistent universitar la Facultatea de Drept pentru disciplina „Drept Civil. Partea Generală; Drept Civil. Persoanele”.

Pe 30 martie, Senatul Universităţii Al.I. Cuza a modificat un articol din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice, fiind eliminată prevederea ca la Facultatea de Drept la postul de asistent universitar să fie necesar doar titlul de doctor în Drept Civil. Ionuţ Alexandru Toader s-a înscris ulterior la concurs şi a fost declarat admis cu media 9,24, el fiind singurul concurent pe acest post.

Alexandru Toader s-a putut înscris în competiţie întrucât tatăl său s-a suspendat din funcţia de rector al universităţii ieşene, pe perioada cât ocupă funcţia de ministru al Justiţiei.

Ludovic Orban: Ministrul Educaţiei să verifice modul în care fiul lui Tudorel Toader a ocupat o poziţie universitară

Regulamentul universităţii nu permite angajarea în instituţie pe un post didactic a persoanelor cu grade de rudenie I-IV cu membrii din universitate care deţin funcţii de conducere.

Până la aprilie 2017, Ionuţ Alexandru Toader a fost profesor la o universitate privată din Iaşi, el fiind, totodată, şi notar.

Potrivit 7est.ro, conducerea universităţii ieşene a explicat că schimbarea regulilor cu puţin înainte ca postul să fie scos la concurs a fost decisă de Senatul universităţii la propunerea Biroului Executiv al Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Alexandru Toader a precizat pentru publicaţia ieşeană că a îndeplinit toate condiţiile şi că regulamentele pot fi oricând modificate.

Eu am îndeplinit toate condiţiile. Regulamentele pot fi modificate de la o zi la alta. Eu am aflat despre concurs de pe site-ul www.uaic.ro„, a spus fiul ministrului Justiţiei.

Tudorel Toader nu a putut fi contactat pentru a oferi explicaţii privind schimbarea condiţiilor de concurs în universitate pe ultima sută de metri, fapt care l-a avantajat pe fiul său.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte