Ministerul Educaţiei: Concursul câştigat de fiul ministrului Tudorel Toader s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale

Concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, a precizat Ministerul Educației Naționale.
Romania TV
16 aug. 2017, 12:48
Ministerul Educaţiei: Concursul câştigat de fiul ministrului Tudorel Toader s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale

Candidatul înscris pentru ocuparea acestui post, scos la concurs de Facultatea de Drept a instituției de învățământ superior în semestrul al II-lea, anul universitar 2016-2017, a îndeplinit atât cerințele generale, cât și cele specifice, potrivit MEN.

„Candidatului i se aplică condiția de deținere a titlului de doctor în domeniul specific postului, prevăzută de articolul 8 din metodologie, postul nefiind unul interdisciplinar. Candidatul deține titlul de doctor în domeniul de doctorat ‘Drept’ „, susține MEN.

Totodată, candidatul s-a înscris la concurs în interiorul calendarului de înscriere și îndeplinea condițiile de înscriere pentru ambele variante ale articolului 8 din metodologie (atât cea din 2014, cât și cea din 2017), adaugă sursa citată.

„Prin urmare, Ministerul Educației Naționale consideră că acest concurs a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, se arată în comunicatul de presă.

Ministerul Educației Naționale afirma vineri că verifică aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în urma unor informații apărute în spațiul public.

Potrivit acestora, fiul rectorului Universității Alexandru Ioan Cuza, Tudorel Toader, ar fi fost angajat la Facultatea de Drept în perioada în care tatăl său este suspendat din funcție, cât timp deține demnitatea de ministru al Justiției. În acest scop, susțin unii jurnaliști, a fost modificată metodologia de concurs.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Decizia-bombă luată de Gigi Becali la FCSB: „Sunt de 26 de ani la fotbal și nu s-a întâmplat așa ceva!”
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT