Tragedie feroviară Brăneşti. 15.000 lei, ajutor de la primărie pentru înmormântarea tinerei şi a copiilor ei

Primăria Sectorului 5 acordă un ajutor de 15.000 lei pentru înmormântarea tinerei care s-a aruncat în faţa trenului şi a copiilor săi. Instituţia precizează că în ancheta socială din 2008 a fost deschisă la cererea instanţei viza modul de întreţinere a primului copil, întrucât soţii erau separaţi.
Iulian Tudor
18 aug. 2017, 12:19
Tragedie feroviară Brăneşti. 15.000 lei, ajutor de la primărie pentru înmormântarea tinerei şi a copiilor ei

„Pe perioada în care Braunstein Alexandra a locuit în Sectorul 5, aceasta nu a solicitat adoptarea vreunei măsuri de protecţie socială în sprijinul familiei sale şi nu a depus vreo documentaţie în acest sens la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5. Singura măsură administrativă întreprinsă la nivelul Autorităţii Locale Sector 5 în cazul acestei familii a reprezentat-o realizarea de către Serviciul Autoritate Tutelară la nivelul anului 2008 a unei anchete sociale la solicitarea Judecătoriei Sectorului 5, al cărei obiect a vizat modul de întreţinere, creştere şi educare a minorei rezultată din căsătoria soţilor Braunstein, în contextul în care Braunstein Alexandra era despărţită în fapt de soţul său, iar acesta îşi manifestase dorinţa de a menţine legătura cu fiica sa.

Citeşte şi POVESTEA femeii care s-a aruncat cu fetiţele în faţa trenului. Suferea de DEPRESIE: „Nu voia să mai aibă un copil”

Din anchetă a rezultat faptul că Braunstein Alexandra nu mai locuia la adresa declarată din luna octombrie a aceluiaşi an, ci la domiciliul părinţilor săi din comuna Brăneşti”, transmite Primăria Sectorului 5.

Vineri dimineaţă, soţul tinerei şi familia acesteia au merg la sediul Institutului de Medicină Legală, unde se face necropsia, urmând ca actele să fie transmise procurorilor din Ilfov, care investighează cazul.

Citeşte şi TRAGEDIA FEROVIARĂ din Brăneşti. Mecanicul, copleşit de lacrimi: A luat copilaşii în braţe şi s-a aruncat în faţa trenului

Verificările anchetatorilor au stabilit că femeia care s-a aruncat în faţa trenului, Alexandra Braunstein, în vârstă de 30 de ani, avea domiciliul în Capitală şi pe 13 august a mers, împreună cu soţul şi cei trei copii, la mama sa, în comuna Brăneşti. În aceeaşi zi, soţul femeii s-a întors în Bucureşti, potrivit sursei citate. Ea a vrut să divorţeze, din cauza soţului extrem de gelos, însă a renunţat la acţiune. Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis un dosar penal pentru fapte, pentru infracţiunile de omor şi ucidere din culpă.

Citeşte şi Psiholog despre femeia care s-a aruncat în faţa trenului: Avea ataşament foarte intens cu copii. S-a temut că nu se vor descura fără ea

Asupra femeii care s-a aruncat în faţa trenului a fost găsit un bilet de adio care arată că aceasta regretă fapta, menţionând că este însărcinată cu al patrulea copil, pe care nu îl vrea, nu mai suportă modul său de viaţă şi nu mai vrea ca minorii să sufere ca şi ea, potrivit unor surse judiciare.

VEZI şi Primele imagini cu mama care s-a sinucis împreună cu copiii şi tatăl micuţelor

Citeşte şi O femeie ÎNSĂRCINATĂ şi cei trei copii, MORŢI după ce au fost loviţi de tren. Femeia a scris un BILET de ADIO: „Îmi pare rau…”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Alarmă la Universitatea: “Cicâldău rămâne la Craiova dacă i se mărește contractul! Altfel, pleacă liber!”
Capital.ro
Călin Georgescu a răbufnit: Afirmațiile NU sunt reale! Ce i s-a întâmplat fostului candidat la prezidențiale
Playtech.ro
Scapi de dosare și hârtii: soluția gratuită care îți face toate documentele ușor de găsit
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi