Cristian Pomohaci a contestat excluderea sa din biserică

Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a contestat excluderea sa din preoţie la Mitropolia Ardealului.
Alina Costache
22 aug. 2017, 11:30
Cristian Pomohaci a contestat excluderea sa din biserică

Inspectorul eparhial al Mitropoliei Ardealului, Corneliu Voinea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că Pomohaci a făcut apel la decizia luată de Consistoriul Eparhial Alba Iulia, care l-a exclus din preoţie în 28 iulie.

„Contestaţia lui Cristian Pomohaci s-a încadrat în termenul de 15 zile”, a spus Corneliu Voinea.

De asemenea, părintele Voinea a adăugat că, în funcţie de hotărârea care va fi aprobată în acest caz de Sinodul Mitropolitan, Cristian Pomohaci poate face recurs, la Consistoriul Superior Bisericesc, la Patriarhie.

Întrebat când va fi judecată cererea, părintele Voinea a spus că în termen de 30 de zile, după ce se analizează dosarul şi se aprobă intrarea pe rolul judecăţii.

În acest caz, Mitropolia Ardealului are nevoie de dosarul lui Cristian Pomohaci de la Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Cristian Pomohaci acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a fost exclus din biserică, în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el.

Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, „ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Citeşte şi Răsturnare de situaţie în cazul lui Cristian Pomohaci. Ce lucru ULUITOR a ieşit la iveală în legătură cu înregistrarea

 

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce cadou i-a făcut legendara Nadia Comăneci cântăreței Loredana Groza: ”O să fac totul de 10, așa ca tine”
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?