Primăra Capitalei, măsuri de combatere a ambroziei. Cine nu distruge planta riscă amenzi de până la 5.000 de lei

Primăria vrea să distrugă ambrozia de pe teritoriul Capitalei, propunând amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care nu distrug această plantă, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Romania TV
27 aug. 2017, 06:29
Primăra Capitalei, măsuri de combatere a ambroziei. Cine nu distruge planta riscă amenzi de până la 5.000 de lei

„Administratorii domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti, precum şi persoanele fizice şi juridice, titulari sau administratori de terenuri private situate pe teritoriul municipiului Bucureşti au obligaţia să desfăşoare lucrări de combatere şi distrugere a ambroziei”, potrivit proiectului de hotărâre ce va fi dezbătut miercuri.

Nerespectarea acestei prevederi de către administratorii domeniului public şi privat ai municipiului Bucureşti, precum şi de către persoanele fizice şi juridice, constituie contravenţie şi se sancţioneaza cu amendă cuprinsă între 500 şi 2.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 2.500 de lei la 5.000 de lei pentru persoane juridice, conform sursei citate.

Prin iniţiativa Municipalităţii se interzice utilizarea de erbicide pentru distrugerea ambroziei, dat fiind faptul că aceste lucrări de combatere şi distrugere vor fi aplicate în mediul urban.

„Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se realizează de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi Primărriile sectoarelor 1-6, prin împuterniciţii acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în proiect.

Ambrozia este considerată una dintre cele mai alergenice plante din România. Aceasta este o plantă perenă, prezentă în grădini, culturi de cereale, dar mai ales în zonele lăsate în pargină.

Alergia la ambrozie se manifestă, cel mai frecvent, prin strănut, mâncărime de nas sau ochi, secreţii nazale abundente, ochi roşii.

În zona Ilfov-Bucureşti au fost semnalate ca puncte principale de răspândire a acestei specii următoarele localităţi: Bălăceanca, Căldăraru, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Domenştii de Sus, Pantelimon, Poşta şi Tânganu.

Citeşte şi Un centru medical social ar putea fi înfiinţat în sectorul 4 al Capitalei

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Meriton Korenica, transfer la FCSB! Cât plăteşte Gigi Becali. Care sunt celelalte două „bombe”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Ce poți face dacă ți-a fost ocupat locul de parcare? Mulți locatari greșesc
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor