Adolescent în stare gravă după ce s-a urcat pe un vagon de tren şi s-a electrocutat

Un adolescent în vârstă de 17 ani este în stare gravă după ce s-a urcat pe un vagon de tren, în staţia CFR Aiud, şi s-a electrocutat. Apoi, băiatul a căzut de pe vagon şi s-a lovit la cap.
Romania TV
28 aug. 2017, 15:04
Adolescent în stare gravă după ce s-a urcat pe un vagon de tren şi s-a electrocutat

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Alba, adolescentul s-a electrocutat luni şi are arsuri pe 70-80 la sută din suprafaţa corpului, fiind transferat în stare gravă de la spitalul din Aiud la un spital din Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Aiud, în timp ce se întorcea, împreună cu alţi tineri, de la o serbare câmpenească care a avut loc în comuna Lopadea Nouă, pentru a scurta drumul spre domiciliu, a traversat liniile de cale ferată pe care erau staţionate două trenuri de marfă. La un moment dat, tânărul s-a desprins de grupul său şi s-a urcat pe unul dintre vagoane, fiind electrocutat, în urma producerii unui arc electric”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Alba.

Reprezentanţii IPJ Alba au declarat că băiatul a căzut de pe vagon după ce s-a electrocutat şi s-a lovit la cap, iar prietenii săi au sunat la numărul de urgenţă 112, potrivit Mediafax.

El mai era însoţit de alţi cinci băieţi, iar incidentul s-a produs în staţia CFR Aiud.

Citeşte şi Accident în Timiş, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor 5. Autorul, un adolescent de 16 ani

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
El e noul fundaș central al CFR-ului. Daniel Pancu îl are deja în cantonament pe uriașul de 1,93, care trebuie să sperie toți atacanții din Superligă. Exclusiv
Capital.ro
Adevărul despre slănina cu ceapă. Un profesor demolează un vechi mit românesc: Nu are nicio legătură cu sănătatea
Playtech.ro
Detaliu uluitor din ancheta morţii Rodicăi Stănoiu! Mesajul transmis înainte de a muri schimbă tot, ce i-a transmis unui prieten
Adevarul
Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Șeful IPJ Dolj s-a stins în mod fulgerător, la locul de muncă. Acesta și-a pierdut viața la doar 51 de ani
iamsport.ro
Britanicii prezintă o curiozitate despre Ion Țiriac: 'Decizia care i-a schimbat viața'
MediaFlux
Previziunile Babei Vanga. În 2026 vom avea „nave spațiale uriașe” pe Pământ
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend